Concertul săptămânii: Kenny Garrett la Sala Radio

Legendarul saxofonist Kenny Garrett revine pentru al treilea an consecutiv în Romania şi prezintă publicului cel mai recent album al său: "Do Your Dance". Muzica de pe acest disc va fi interpretată de Kenny Garrett Quintet astăzi, 23 februrarie 2017, de la ora 20:00 la Sala Radio şi pe 25 februarie la Teatrul Național din Cluj.

Turneul său va continua cu reprezentații în Cehia, la Pilsen, în 28 februarie, apoi în luna martie în Franța, Italia, Portugalia, Grecia, urmând ca la sfârșitul lui martie saxofonistul, compozitorul și aranjorul Kenny Garrett și trupa lui să revină în Statele Unite, unde de asemenea va susține mai multe concerte.

Albumul pe care îl promovează este un ''jurnal de călătorie al ritmului'', după cum a declarat muzicianul care, mai mult decât oricare alt artist de jazz tradițional are faima de a face publicul să se ridice de pe scaune și să danseze. Fie că este în Spania Germania, Polonia sau Barbados, spectacolul este întotdeauna același: spiritul preia controlul, iar mișcările vin natural. Acesta este spiritul care a inspirat ''Do the dance'' — al patrulea album al saxofonistului pentru Mack Avenue Records.

"Mă uit și văd oameni care așteaptă piese care să le permită să petreacă și să se exprime", spune Garrett. ''Do Your Dance'' este ca un jurnal de călătorie al ritmului, inspirat de public, care s-a ridicat de pe scaune pentru a dansa. Unii sunt reticenți în a participa, deoarece cred că alții sunt mai buni decât ei. ''Le-am spus: 'Fă-ți dansul tău' /…/ nu-ți face griji cu privire la ce face cealaltă persoană. Distrează-te și dansează în stilul tău!'', a detaliat muzicianul pe site-ul său.