20 februarie, data când România a intrat sub dictatură

Pe 20 februarie 1938, România a adoptat o nouă Constituție care a condus la instaurarea unui regim autoritar, marcând începutul unei perioade de peste 50 de ani fără democrație. Această dată, adesea trecută cu vederea, ilustrează cum democrația poate fi erodată prin procese legale și politice.

La 20 februarie 1938, Palatul Regal din România a anunțat adoptarea unei noi Constituții, decretată de regele Carol al II-lea. Aceasta a fost supusă unui plebiscit rapid, organizat pe 24 februarie, și a fost promulgată pe 27 februarie. Modificările aduse de noua Constituție au concentrat puterea în mâinile monarhului, marcând o ruptură față de modelul parlamentar existent în perioada interbelică. Această schimbare a fost precedată de o criză politică profundă, generată de alegerile din decembrie 1937, care nu au reușit să ofere o majoritate clară în Parlament.

În contextul acestor alegeri, partidele tradiționale, precum Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc, nu au reușit să formeze o coaliție stabilă, iar extrema dreaptă, reprezentată de Garda de Fier, a câștigat influență. Această instabilitate a fost folosită ca justificare pentru concentrarea puterii, regele Carol al II-lea numind un guvern minoritar condus de Octavian Goga, care a fost contestat de la început. La 10 februarie 1938, regele a demis guvernul și a instalat un cabinet care nu depindea de majoritățile parlamentare, ceea ce a pregătit terenul pentru noua Constituție.

Impactul și consecințele adoptării Constituției din 1938

Noua Constituție a fost adoptată într-un context de urgență, iar procesul de votare a fost marcat de lipsa de transparență și de libertate. Participarea la plebiscit a fost considerată obligatorie, iar condițiile de exprimare a votului nu au respectat standardele de secret și libertate. Mesajul transmis prin această Constituție a fost clar: puterea executivă a fost consolidată în jurul monarhului, iar Parlamentul a fost privat de pârghiile necesare pentru a controla guvernul. Aceasta a dus la închiderea legală a democrației interbelice, deja afectată de crize politice.

După adoptarea noii Constituții, regimul a intensificat măsurile autoritare, dizolvând partidele politice și impunând Frontul Renașterii Naționale ca unicul cadru politic. Această centralizare a puterii a fost justificată prin necesitatea de a asigura stabilitatea într-o Europă în care democrațiile erau tot mai amenințate. România a intrat astfel într-o perioadă de autoritarism care a inclus regimul legionar și conducerea lui Ion Antonescu, culminând cu instaurarea dictaturii comuniste după al Doilea Război Mondial.

Contextul istoric și evoluțiile ulterioare

Perioada de autoritarism instaurată în urma adoptării Constituției din 1938 a avut repercusiuni profunde asupra societății românești, ducând la pierderea pluralismului politic și la instaurarea unui stat de partid unic. Regele Mihai I a fost forțat să abdice în 1947, iar România a intrat într-o eră de represiune sub regimul comunist, care a durat până la prăbușirea acestuia în 1989. Revenirea la democrație a fost un proces complex și dificil, începând cu anii ’90, când s-au reluat alegerile libere și s-au reinstaurat instituțiile democratice.

Astfel, 20 februarie 1938 rămâne o dată simbolică în istoria României, marcând începutul unei perioade de autoritarism care a afectat profund evoluția democratică a țării. Această dată servește ca un avertisment despre fragilitatea democrației și despre riscurile asociate cu pierderea acesteia.