30 de cazuri confirmate de coronavirus în România

Un caz de îmbolnăvire cu nou coronavirus a fost înregistrat în această dimineață, al 30-lea caz la nivel național. Este vorba de o femeie, 43 ani, contact al pacientului care a fost internat în Spitalul Dimitrie Gerota.

Pentru că numărul persoanelor infectate a trecut marți de 25, România a trecut al doilea scenariu de răspuns la coronavirus. „Scenariul 2 este o fază de transmitere sporadică în comunicate, deci suntem departe de ceea ce se întâmplă în Italia, Germania, Franța sau Spania”, a precizat ministrul Sănătății, Victor Costache.

Conform informațiilor autorităților, primul scenariu implică între 0 și 25 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Următorul scenariu vizează îmbolnăvirea între 26 și 100 de persoane. Următorul scenariu se activează atunci când sunt între 101 și 2.000 de cazuri. Cel mai grav scenariu este cel în care vor fi confirmați peste 2.001 de bolnavi cu noul tip de virus.

„Anchetele epidemiologice vor fi mai extinse, fiindcă fiecare din aceste cazuri au contacți. Ne așteptăm la secții separate din spital care vor fi pentru coronavirus, ne așteptăm la limitarea unor intervenții chirurgicale care nu sunt absolut necesare, cele pentru niște boli cronice sau intervenții programate. Și ne așteptăm, efectiv, la un control la granița mai accentuat și pentru celelalte țări decât cele care sunt în acest moment în zona roșie sau zona galbenă”, a explicat secretarul de stat Nelu Tătaru.