A fost lansat trailer-ul „Bohemian Rhapsody”, filmul dedicat trupei Queen

Fanii legendarei trupe Queen au toate motivelesă sărbătorească după lansarea primului trailer al filmului biografic „Bohemian Rhapsody”. Filmul ar urma să aibă premiera în România pe 2 noiembrie.

În trailer apare Rami Malek, care îl interpretează pe Freddie Mercury, acesta reacţionând la contestarea duratei melodiei „Bohemian Rhapsody”. „Îţi compătimesc soţia dacă tu crezi că şase minute înseamnă o eternitate”, îi spune artistul managerului trupei.

Trailerul mai conţine şi o scurtă scenă cu un conflict în studioul de înregistrări.

Filmul este regizat de Dexter Fletcher, care l-a înlocuit pe cineastul Bryan Singer – „The Usual Suspects”, pentru patru filme din franciza „X-Men” şi „Superman Returns” – după ce acesta a fost concediat. Fletcher fusese angajat anterior să regizeze filmul, dar s-a retras în 2014 din proiect.

Din distribuţie mai fac parte Gwilym Lee, în rolul lui Brian May, Ben Hardy, în rolul lui Roger Taylor, şi Joseph Mazzello, în rolul lui John Deacon. Între alţi actori care apar în film se numără Mike Myers, Allen Leech, cunoscut din serialul „Downton Abbey”, şi Aidan Gillen, cunoscut din „Game of Thrones”.

Formaţia Queen a fost înfiinţată în 1970, la Londra. Trupa a cunoscut succesul în formula Freddie Mercury (voce, pian, chitară), Brian May (chitară, voce), John Deacon (bas) şi Roger Taylor (tobe, voce).

După moartea lui Freddie Mercury, pe 24 noiembrie 1991, la vârsta de 45 de ani, din cauza SIDA, basistul John Deacon a decis să se retragă din muzică, iar Brian May şi Roger Taylor au continuat să cânte solo, dar şi sub numele Queen, cu diferiţi solişti.

În perioada 2004 – 2009, vocalistul formaţiei a fost Paul Rodgers. Din 2011, formaţia britanică a început o colaborare cu solistul american Adam Lambert.

Cu 15 albume de studio, trupa Queen a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame, în 2001, şi primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, în 2002. Albumele formaţiei au fost vândute în aproximativ 200 de milioane de exemplare în întreaga lume.