A început lupta pentru funcțiile din Guvern și Parlament

Au început deja negocierile pentru formarea viitorului guvern de centru-dreapta, după ce președintele Klaus Iohannis i-a contactat telefonic pe liderii partidelor cu care PNL va forma Guvernul. Kelemen Hunor, Dacian Cioloș și Dan Barna au fost sunați de președinte, care a stabilit împreună cu aceștia să aibă o primă discuție aplicată la sfârșitul acestei săptămâni.

Negocierile pentru formarea unei noi majorități sunt conduse, la nivel declarativ, de președintele PNL, Ludovic Orban, însă președintele Klaus Iohannis este cel care și-a asumat acest rol. Iohannis i-a sunat, luni, pe Kelemen Hunor, pe Dan Barna și pe Dacian Cioloș pentru a se asigura că viitorul guvern va fi unul format din PNL, USR PLUS și UDMR.

Acum, urmează perioada negocierilor, în care sunt scoase la bătaie cele mai importante funcții de conducere. Premierul va fi de la PNL, însă structura guvernamentală, ministerele și șefia celor două camere ale Parlamentului vor fi negociate între cele trei formațiuni politice.

Deocamdată, favorit pentru funcția de prim-ministru este Nicolae Ciucă, actualul premier interimar.
Bătaie pe șefia Camerei Deputaților și pe cea a Senatului

Negocierile dintre USR-PLUS și PNL nu încep însă cu dreptul. Faptul că Ludovic Orban și-a marcat deja scaunul de președinte al Camerei Deputaților, înainte de a se așeza la masa discuțiilor cu viitori parteneri de guvernare i-a scos din sărite pe aceștia.

Chiar dacă Klaus Iohannis le-ar oferi poziția a doua în Stat, șefia Senatului, ei refuză, spunând că, dacă PNL a tras din plic deja poziția de premier, a doua funcție la alegere ar fi trebuit să revină celor de la USR-PLUS.

„Problema e că mutarea lui Orban e practic o primă forțare a negocierii, pentru că trebuia discutată poziția de la președinția Camerei înainte să se arunce Ludovic pe scaun”, spun cei de la USR-PLUS.

„Dintre top jobs de premier, președinte Cameră, președinte Senat și vicepremier, noi nu intrăm la negocieri doar ca să obținem funcția de vicepremier. Dacă PNL ia premierul, următoarea tragere trebuie să fie la noi. Deci acum dacă au tras ei primii Camera, nu e ok”, au explicat surse din conducerea USR-PLUS pentru Digi24.ro.

În jocul intern al useriștilor și al colegilor de la PLUS, situația ar fi complicată de faptul că Dan Barna ar putea ajunge vicepremier, ceea ce nu le-ar conveni oamenilor lui Cioloș, care ar putea scăpa de el dacă l-ar „parca” pe postul de președinte la Camera Deputaților.
USR PLUS vrea Justiția pentru Stelian Ion și Finanțe pentru Năsui

Prima discuție va fi despre structura guvernului. În acest moment, Executivul are 16 ministere și un post de vicepremier fără portofoliu. Președintele Klaus Iohannis ar prefera ca structura guvernamentală să rămână una redusă, însă o coaliție formată din trei partide ar putea duce la spargerea unor ministere astfel încât să fie acoperite toate solicitările.

O situație particulară se înregistrează în interiorul USR-PLUS, cei de la USR și cei de la PLUS având viziuni diferite despre cum ar trebui să arate structura Executivului și cine ar trebui să ocupe portofoliile.

Spre exemplu, cei de la PLUS vorbesc despre reorganizarea Guvernului prin spargerea unor ministere care ar avea nevoie de o implicare mai mare, printre ele Turismul, Energia și Comunicațiile, care ar trebui să fie ministere de sine stătătoare.

Totuși, cei din USR sunt dispuși să meargă și pe actuala structură guvernamentală, atâta timp cât vor obține la negociere ministerele dorite.

De asemenea, USR consideră că ar trebui să primească mai multe posturi decât PLUS, în timp ce cei de la PLUS doresc ca împărțirea în sânul alianței să se facă egal – jumătate ei, jumătate cei de la USR.

Potrivit unor surse de la conducerea partidului, USR PLUS vrea cel puțin două ministere importante și alte trei ministere mai mici.

Printre ministerele importante pe care și le doresc sunt Ministerul Justiției – pentru Stelian Ion, Finanțe – pentru Claudiu Năsui, Dezvoltare sau Fonduri Europene – minister de care este interesat în cel mai mare grad fostul ministru Cristian Ghinea.

În viitorul guvern, dacă va rămâne actuala structură, PNL ar putea avea 8 ministere, USR PLUS – 5 și UDMR ar putea primi 3 ministere.

Interesant este că cei de la USR-PLUS, care s-au remarcat până acum prin intransigența declarativă și condiții puse pentru a sta la acceeași masă cu alte partide, au renunțat la această filosofie.

Întrebați dacă vor avea condiții legate de anumite persoane propuse de PNL sau UDMR, pe care le-ar putea respinge din varii motive, ei spun acum că nu. „Orban era o problemă”, spun ei.
PNL nu are de gând să cedeze

PNL însă nu are de gând să renunțe la ministerele cheie, să cedeze Justiția sau Finanțele și în niciun caz Fondurile Europene.

PNL revendică de asemenea Dezvoltarea, Economia și Transporturile și nu va renunța nici la Ministerul de Interne a cărui șefie a fost deținută în guvernul tehnocrat de actualul număr 2 din PLUS, Dragoș Tudorache și care a rămas în continuare interesat de reforma ministerului și desființarea unor structuri interne.

Cei de la UDMR sunt interesați, ca de obicei, de ministerul Culturii și de cel al Mediului, și ar putea primi și Sănătatea, care oricum este un „cartof fierbinte” și liberalii nu și-ar dori neapărat să fie în prim planul reproșurilor legate de gestionarea crizei Covid.

O variantă ar fi ca UDMR să primească postul de vicepremier, în cazul în care acesta nu ar merge la USR-PLUS.