- Trafic restricționat pe drumuri din județele Constanța și Tulcea, din cauza viscolului
- Numărul cazurilor de coronavirus din lume a trecut de 100.000.000
- Marea Britanie le oferă stimulente financiare cetățenilor UE pentru a părăsi Regatul Unit
- Valeriu Gheorghiță: Avem un deficit de 117.000 de doze de vaccin
- Inalta Curte: Deschiderea unui cont pe o reţea de socializare folosind numele altei persoane este infracţiune
A murit pianistul şi compozitorul Marius Popp

Aseară s-a stins din viaţă pianistul şi compozitorul Marius Popp, una dintre cele mai importante personalităţi ale universului jazz autohton. Muzicianul în vârstă de 81 de ani se lupta de aproape 10 ani cu probleme cardiace.
Născut în 1935 în Sibiu, artistul a studiat arhitectura la Bucureşti, pregătindu-se autodidact în domeniul muzical, dar şi cu ajutorul vărului său, Alexandru Paşcanu. Printre numele importante cu care a colaborat, îi regăsim pe Iancsi Korossy, Richard Oschanitzky, Cristian Colan, Eugen Ciceu, Johnny Raducanu, Dan Mândrilă, Eugen Gondi apoi cu saxofoniştii Peter Wertheimer şi Ştefan Berindei. Discografia sa cuprinde titluri precum 'Panoramic Jazz Rock', 'Nodul gordian', 'Acordul fin', 'Flaşnetarium' şi 'Seminţe prăjite'
.Trecerea lui Marius Popp la cele veşnice vine într-un an în care i-am mai pierdut şi pe Adrian Enescu şi Marin Petrache Pechea.