A șaptea tranșă de vaccinuri Pfizer/BioNtech ajunge luni în România

163.800 de doze de vaccin Pfizer BioNTech sosesc luni în România, aceasta fiind a șaptea tranșă livrată de producător. Următoarea va fi peste o săptămână, mai exact pe 8 februarie, potrivit unui comunicat al Comitetului național de vaccinare.

 
Cele 163.800 doze Pfizer BioNTech vor fi împărțite astfel:
  • Centrul Naționalde Distribuție București: 81.900 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Brașov: 14.040 doze(dozele vor fi distribuite din totalul dozelor de vaccin alocate Centrului Naționalde Distribuție București)
  • Centrul Regional de Distribuție Cluj: 12.870 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Constanța: 22.230 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Craiova: 16.380 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Iași: 10.530 doze;
  • Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 19.890 doze.
 
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.
 
Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 8 februarie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.