Abonamente la Opera Comică pentru Copii

Din această toamnă, Opera Comică pentru Copii lansează abonamentele OCC, un nou serviciu pentru public, disponibil online, în rețeaua bilete.ro. Sub sloganul 'timp de calitate împreună cu copilul tău', abonamentele asigură accesul la un număr consistent de reprezentații, sâmbăta și duminica, și sunt valabile pentru întreaga stagiune 2016-2017. În plus, includ cadouri variate pentru cei mici, în funcție de tipul de abonament ales, precum și participări la tombole destinate exclusiv abonaților.

Abonamentele Bronze, Silver, Gold și VIP au prețuri între 100-350 RON și garantează accesul unei singure persoane la 7 spectacole de weekend, la alegere, locul oferit fiind pe primele rânduri, fie la parter, fie la balcon, în funcție de abonamentul ales.

Abonamentul Platinum costă 5000 RON și oferă accesul nelimitat pentru două persoane la oricare dintre cele aproape 100 de spectacole programate în weekend, în Sala Mare, până în iunie 2017 inclusiv. Amănunte despre beneficiile suplimentare ale abonaților OCC sunt disponibile pe site-ul instituției, operacomica.ro.

Stagiunea curentă include patru premiere la Sala Mare și câte cinci în Salonul Mozart și Sala UnderGrant, noua sală de spectacole destinată tinerilor creatori. Cea dintâi premieră de la Sala Mare va fi opera 'Răpirea din Serai', de W.A. Mozart, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, programată pentru 5 noiembrie 2016. Urmează baletul clasic 'Spărgătorul de nuci', de P.I Ceaikovski, musicalul 'Micuța Dorothy' și baletul contemporan 'Pinocchio'.

De asemenea, publicul se va putea bucura în continuare de programele de succes lansate în stagiunea anterioară: în Salonul Mozart, concerte lecție cu profesioniști care le dezvăluie copiilor tainele muzicii, plus călătoriile cu Nino și soliștii OCC prin orașele Europei, precum și tururile interactive 'În spatele cortinei', care îi introduc pe micii spectatori în culisele teatrului, la cabine, pe scenă, în magazii și sălile de repetiții, devenind astfel 'Prietenii OCC'.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii a reușit până în prezent performanța de a câștiga 70 de premii naționale și internaționale la festivalurile de profil. Cu peste 70 de titluri de operă, operetă, musical și balet în repertoriu, instituția susține anual peste 250 de reprezentații atât la sediu, cât și în turneele naționale și internaționale pe care le desfășoară.