Actorul Ilie Gheorghe a murit, sâmbătă noapte, la vârsta de 77 de ani

S-a înălțat la Cer unul dintre cei mai mari actori ai neamului românesc: Ilie Gheorghe. A plecat pe puntea dintre cele mai frumoase luni ale anului: aprilie cea plină de rugăciunea luminii și florilor, și mai – bucuria culorilor și a primelor fructe!

Cum nimic nu este întâmplător în viață, „Faust” revine primăvara pe scenă pentru a arăta învățătura Domnului Iisus: „cu moartea pre moarte călcând”!

Cele două reprezentații „Faust”, din 30 aprilie și 1 mai, vor fi prinosul și omagiul artiștilor și publicului, celui care, vreme de aproape 10 ani, l-a întruchipat pe Faust în România și în lume. Așa cum a mărturisit: „Faust m-a învățat să nu mă mai tem de moarte!”

Întreaga suflare îndoliată a TNRS va cânta înălțarea la cer a sufletului marelui artist Ilie Gheorghe precum în finalul spectacolului, când Faust se înalță cu tinerii la cer, cântând.

Drum cu lumină, Maestre!