Aleksandr Murahovski, medicul-şef al spitalului din Omsk unde a fost tratat Navalnîi, a fost dat dispărut

Aleksandr Murahovski, medicul şef al spitalului din Omsk (Siberia) unde a fost tratat pentru scurt timp opozantul rus Aleksei Navalnîi, a dispărut, a anunţat duminică poliţia rusă.

Poliţia din regiunea Omsk, la circa 2.200 kilometri est de Moscova, a făcut cunoscut că medicul Aleksandr Murahovski a părăsit vineri o bază de vânătoare dintr-o pădure cu un autovehicul de teren şi nu a mai fost văzut de atunci, scrie Agerpres. Serviciul de prim-ajutor, drone, un elicopter şi voluntari pe teren s-au alăturat efortului de căutare.

Aleksandr Murahovski a fost medicul şef al spitalului din oraşul siberian Omsk unde a fost tratat Aleksei Navalnîi, cel mai proeminent opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin. Ulterior, Murahovski a fost promovat în funcţia de ministru regional al sănătăţii.

Alexei Navalnîi a fost internat la Omsk în luna august a anului trecut. Inițial, spitalul de urgență a recunoscut că acesta a fost otrăvit, dar apoi a negat.

După intense negocieri cu autorităţile, Aleksei Navalnîi a fost transportat cu avionul în Germania de la Omsk pentru îngrijiri de specialitate.

Teste de laborator efectuate în trei ţări europene au stabilit că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok.

Kremlinul a respins în repetate rânduri orice acuzaţie conform căreia autorităţile ruse ar fi încercat să-l omoare pe Navalnîi.

După revenirea din Germania, disidentul a fost condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz de fraudă datând din 2014, pe care îl denunţă ca fiind orchestrat politic.
Doi dintre medicii de la Omsk au murit, un altul și-a dat demisia

Anunțul dispariției lui Murahovski este de natură să ridice suspiciuni și semne de întrebare, în condițiile în care alți doi doctori de la Omsk au murit în câteva luni de la incidentul otrăvirii disidentului.

La sfârșitul lunii martie, un medic de la Spitalul de Urgență nr.1 din Omsk, unde a ajuns Alexei Navalnîi imediat după ce a fost otrăvit vara trecută, a încetat din viață. Este vorba despre șeful secției de traumatologie și ortopedie, Aghișev Rustam Gabasovici. În vârstă de 63 de ani, acesta suferise un atac cerebral în decembrie. Cauzele exacte ale decesului său nu au fost însă precizate.

La începutul lunii februarie, un alt medic de la spitalul de urgență din Omsk, mai exact șeful adjunct de la terapie intensivă, a murit subit. Serghei Maskimișin ar fi murit din cauza unui atac de cord. Avea 55 de ani.

În octombrie anul trecut, un alt medic din conducerea spitalului din Omsk, Anatoli Kalinicenko, și-a dat demisia și a spus că se mută la o clinică privată, pentru că iubește mai mult chirurgia decât sarcinile administrative. Când Navalnîi a fost adus la spital cu simptome de otrăvire, în august 2020, Kalinicenko a fost cel care răspundea de secția unde a fost internat, cel care a comunicat cu presa, dar și cu medicii din Germania, unde disidentul a fost transferat ulterior.