Alina Bercu – selectată la concursul ‘Van Cliburn’

Au fost anunţaţi cei 30 de participanţi la ediţia de anul acesta a Concursului Internaţional „Van Cliburn”, ce va avea loc pe scena de la Bass Performance Hall din Fort Worth, în statul american Texas, între 25 mai şi 10 iunie 2017; iar între cei 30 se regăseşte şi o româncă, tânăra pianistă Alina Bercu, în vârstă de 27 de ani.

Competitorii au fost desemnaţi dintre cei 290 de muzicieni care s-au înscris iniţial în concursul de interpretare, considerat printre cele mai prestigioase ale scenei muzicale internaţionale. Dintre cei 290, 140 au fost aleşi să evolueze în audiţii organizate la Londra, Hanovra, Budapesta, Moscova, Seul, New York şi Fort Worth.

ÎConcursul „Van Cliburn” poartă numele faimosului pianist american Harvey Lavan "Van" Cliburn Jr., cel care în 1958, la 23 de ani, în plin Război Rece, câştiga, la Moscova, ediţia I a Concursului „Piotr Ilici Ceaikovski”, cel mai important concurs muzical organizat în, pe atunci, Uniunea Sovietică.

Finala Concursului Internaţional „Van Cliburn” are loc între 7 şi 10 iunie, etapă în care cei 6 cei mai buni pianişti din concurs vor interpreta un cvintet cu pian, în compania Cvartetului Brentano, şi un concert cu participarea Orchestrei Simfonice din Fort Worth conduse de Leonard Slatkin. Să sperăm că, între cei 6, se va regăsi şi Alina Bercu!