Angela Gheorghiu va primi premiul Victoire d’Honneur

Soprana Angela Gheorghiu va primi vineri seară premiul Victoire d’Honneur pentru cariera sa exemplară, în cadrul celei de-a 25-a ediţii a premiilor Victoires de la Musique Classique, cunoscute drept echivalentul francez al premiilor americane Grammy, informează un comunicat al organizatorilor.

Invitată specială la ceremonia care va avea loc la Grange au Lac (Franţa), soprana Angela Gheorghiu este prezentată de către organizatori drept „cea mai flamboaiantă, cea mai uimitoare şi mai emoţionantă dintre sopranele de astăzi”, arată sursa citată.

Ceremonia decernării premiilor Victoires de la Musique Classique va fi transmisă în direct de la Grange au Lac vineri seară, de posturile France 3, France Musique şi Culturebox.

Tot în cadrul ceremoniei, Dana Ciocârlie este nominalizată la categoria Înregistrarea anului pentru integrala cu opusurile pentru pian solo de Robert Schumann, disponibilă pe 13 compact-discuri la casa de discuri La Dolce Volta.