Antonio Pappano va deveni Director de Onoare al Orchestrei și Corului Academiei Santa Cecilia

În prezent Director Muzical al Orchestrei Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma, Sir Antonio Pappano va deveni din octombrie 2023, după ce va expira contractul curent, Director Muzical de Onoare al acestei instituţii.

Antonio Pappano este director muzical al Orchestrei Academiei încă din anul 2005, sub conducerea sa orchestra susţinând concerte la Carnegie Hall, în sălile Filarmonicilor din Berlin sau Viena, la Suntory Hall din Tokyo, precum şi în cadrul mai multor festivaluri, între care şi Festivalul Internaţional „George Enescu”.

De asemenea, Antonio Pappano a realizat împreună cu ansamblul din Roma o serie de înregistrări alături de interpreţi de renume, precum Jonas Kaufmann, Anna Netrebko, Diana Damrau, Joyce DiDonato sau Martha Argerich. În noua sa funcţie de Director Muzical de Onoare, Antonio Pappano va conduce orchestra şi corul Academiei în cadrul noii producţii a operei „Madama Butterfly” ce va avea premiera în 2024, în Festivalul de Paşti de la Salzburg.