Astăzi se vaccinează persoana cu numărul un milion

Vicepreşedintele Comitetului naţional de coordonare a vaccinării anti-Covid-19, Andrei Baciu, a anunţat care sunt schimbările în ceea ce priveşte programarea la vaccinare începând cu data de 15 martie, când treptat va începe cea de-a treia şi ultima etapă de imunizare. Miercuri se va vaccina persoana cu numărul un milion din România, a mai spus oficialul.

„Din 15 martie o să putem să accesăm şi să ne înregistrăm pentru vaccinare, astfel încât, în momentul când vor ajunge doze pentru un centru pe care îl selectăm, să fim anunţaţi şi să putem să mergem să ne vaccinăm foarte uşor. Practic se întrevede şi deschiderea celei de-a treia etape, ultima etapă, tocmai pentru că în luna martie se primesc peste 2,6 milioane de doze, iar în luna aprilie la fel, doze foarte multe, de ordinul milioanelor”, a declarat Andrei Baciu marţi seară, la TVR, potrivit News.ro.

Oricine se poate înscrie pe platforma de vaccinare, iar atunci când unei persoane îi va veni rândul la vaccin, va fi anunţată prin SMS.

„Concret, ne dorim să ne vaccinăm într-un anumit centru pe care îl ştim, care se află în proximitate, în oraşul nostru. Când intrăm pe platformă, o să vedem centrele de vaccinare şi ne alegem un centru de vaccinare, iar atunci când ne alegem respectivul centru noi o să vedem câte persoane sunt în faţa noastră, ştiind astfel cam când ne-ar veni rândul. După ce se face această înregistrare, în momentul în care ne vine efectiv rândul să ne vaccinăm, vom fi anunţaţi prin SMS pentru confirmare. Pentru că se poate întâmpla o situaţie în care să fii plecat din localitate şi atunci este important ca centrul de vaccinare să ştie aceste informaţii tocmai pentru a putea aloca pe altcineva şi a nu pierde doze”, a mai declarat Baciu.

Nimeni nu îşi pierde locul, chiar dacă este plecat din localitate, în momentul în care trebuie să se prezinte la centrul de vaccinare.

„Nu se va pierde locul, în sensul că persoana respectivă va fi mutată din nou la coada listei de aşteptare, ci va fi reprogramată în paralel, undeva în acelaşi interval pentru că a aşteptat şi a stat la rând pentru a-şi rezerva un loc la vaccinare. Se vor putea programa persoane şi pentru etapa a treia, pentru ultima etapă, astfel că dacă într-un centru se vor epuiza persoanele care doresc să se vaccineze din etapa a doua să putem intra automat cu persoanele din a treia etapă, sigur, existând un mic interval de timp până când cele două vor funcţiona împreună, cum s-a întâmplat de la etapa unu la doi”, a mai declarat Andrei Baciu.

Andrei Baciu a mai precizat că de la 15 martie se va schimba această modalitate de programare.

„Nu se schimbă nimic până pe 15 martie. Din 15 martie se schimbă modalitatea de programare. Pentru cei care se încadrează la o variantă pentru care acum nu se fac programările direct în platformă, cum sunt persoanele dializate, pentru că ştim că se află într-o situaţie specială. La fel, pentru aceste categorii se va păstra excepţia pentru că nu se schimbă nimic pentru respectivele categorii de persoane. Ce schimbăm sunt lucrurile, modalitatea de programare pentru toţi ceilalţi”, a mai declarat secretarul de stat.

Miercuri se va vaccina persoana cu numărul un milion din România, a mai anunţat Andrei Baciu.