Atelier de Flamenco, la Opera Comică pentru Copii

În urma succesului înregistrat după lansarea, în octombrie, a primelor 5 Atelierele „Micul Artist”, Opera Comică pentru Copii oferă, începând din luna februarie, un nou curs pentru cei mici: Atelierul de Flamenco, susţinut de dansatorul argentinian Lucas Molina.

Născut în anul 1985, în Buenos Aires, Argentina, Lucas Molina studiază dansul flamenco încă din copilărie, în paralel cu intrumentele de percuție clasice și tradiționale arăbești.

În România, Lucas Molina ajunge în anul 2010, unde începe să se facă cunoscut prin participarea la mari spectacole și emisiuni de televiziune.

Cursurile sunt susținute de specialiști cu experiență în domeniu, care își propun să valorifice talentele artistice și calitățile native ale copiilor, prin intermediul educației non-formale.

Toate aceste programe extracurriculare se adresează copiilor și tinerilor cu vârsta de până la 18 ani și au costul de 5 RON/ședință.

Înscrierile pentru Atelierul de Flamenco se fac online, până pe 20 ianuarie, prin completarea unui formular*. Regulamentul este disponibil pe site-ul instituției**. În urma înscrierilor, organizatorii vor anunța calendarul activităților, care se vor desfășura în incinta Operei Comice pentru Copii.

*Înscrieri: bit.ly/AtelierFlamenco-Inscriere

**Regulament: operacomica.ro/atelierele-micul-artist