„Bal Mascat”de Giuseppe Verdi @ ONB

Opera Naţională Bucureşti prezintă vineri, 1 februarie 2019, ora 18:30 spectacolul Bal Mascat de Giuseppe Verdi. Regia este semnată de Grischa Asagaroff (Germania), secenografia îi aparţine lui Luigi Perego (Italia), iar design-ul luminilor e realizat de Gigi Saccomandi(Italia). Coregrafia poartă semnătura lui Renato Zanella, coordonatorul artistic al baletului Operei Naţionale Bucureşti. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

Pentru acest spectacol, regizorul Grischa Asagaroff a propus o concepție încărcată de simboluri, după cum însuși mărturisește:

Spectacolul Bal Mascat pe care îl montăm acum la București este la congruența modernului cu tradiționalul. Ne folosim de foarte multă simbolistică pe scenă, însă povestea este în esență aceeași. Am ales împreună cu Luigi Perego, scenograful și colaboratorul meu de aproape 20 de ani, să mutăm acțiunea în anii ’30, fapt reflectat mai degrabă în costume, dar ca localizare, ea poate fi practic oriunde în lume – câteva scurte referințe din text o plasează în America, dar scenografia este valabilă pentru orice loc, pentru că povestea este universală, transcede timpurile și locurile.

Premiera operei „Bal Mascat” a avut loc pe 17 februarie 1859 și s-a bucurat de un success răsunător. Există în libretul operei o serie de efecte melodramatic în maniera „grand opera” precum: fatalismul prezicerii vrăjitoarei, asasinul mascat în plin bal, eroul nobil care moare iertându-și ucigașii. Dar la fel ca multe alte opere din repertoriul clasic ale căror librete au mai mult caracterul unui pretext, opera „Bal Mascat” trăiește în primul rând prin frumusețea muzicii, fiind o creație demnă de pana marelui ei autor.

Costumele realizate de scenograful Luigi Perego reflectă anii ’30, perioadă în care a decis regizorul să plaseze acțiunea, însă nu sunt legate atât de mult de stil. Cât mai degrabă de personaje. Conceptul scenografiei este încărcat de simboluri, concentrat în jurul oniricului și al destinului care se împlinește, indiferent dacă personajele își doresc sau nu asta. În viziunea sa, în montarea de pe scena Operei Naționale București „timpul este protagonist, timpul este destinul, iar ceasul reprezintă un simbol al acestuia. Ceasul este viziunea viitorului, iar culoarea albastră, dominantă, simbolizează visul. Apoi, odată cu apariția vrăjitoarei Ulrica, totul se îndreaptă spre paranormal: ochiul privește către ceea ce se adeverește.”