Balul Operei 2016

Cea de-a XXI-a ediţie a Balului Operei, eveniment deosebit, de tradiție va avea loc la Opera Naţională Romană din Cluj-Napoca, sâmbătă, 5 martie 2016.

"Într-o Cetate milenară de mare tradiţie europeană, cu un centru universitar de mare prestigiu naţional şi internaţional și cu o orientare multiculturală vibrantă, precum orașul Cluj-Napoca, propunem prin BALUL OPREI 2016 un eveniment dedicat valorii şi perpetuării unui perimetru select, care prilejuieşte an de an, întâlnirea personalităţilor vieţii cademice, economice, culturale şi politice, ale căror efort conjugat duc,în final, la excelenţa în educaţie, cultură, artă şi civilizaţie a întregii comunităţi", declară organizatorii evenimentului.

Această ediție a Balului Operei reprezintă o revenire la formatul inițial al evenimentului, în aşteptarea lucrărilor care vor permite extinderea scenei pe toată suprafaţa sălii de spectacol, în spiritul unei manifestări de o asemenea anvergură.

Ediția 2016 a Balului Operei aduce în fața publicului un spectacol deosebit, în premieră: "Musical on Broadway", oferit de Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea și în regia Mihaelei Bogdan. Momentul muzical va fi continuat cu tradiţionala Gală a Laureaţilor, decernarea Trofeelor Lya Hubic, a Premiului Mecena şi a titlului de Senior al Cetăţii.

După o pauză de şampanie colorată muzical, cea de-a doua parte a serii de bal continuă cu un concert extraordinar, într-un alt registru, dar in același spirit de Broadway, cu flamboaiantul spectacol Sinatra, susținut de Horia Brenciu & HB Orchestra, pe aceeași scenă a Operei clujene.

Marele Bufet al Balului Operei și recitalul susținut de excepționalul căntăreț de culoare Irvin Doomes, din Statele Unite ale Americii, pe scena special amenajată din foaier, vor transforma și această ediţie într-una de neuitat.

Amfitrionii ediţiei 2016 vor fi Rareș Bogdan şi Irvin Doomes.