Belgia oferă 10 călătorii gratuite cu trenul fiecărui cetățean

Guvernul belgian va oferi 10 călătorii gratuite cu trenul tuturor cetățenilor săi, fiind o măsură care să încurajeze turismul național și să sprijine economia. Totuși, reprezentanții companiei feroviară națională a spus că autoritățile au omis să se consulte și cu ei.

De pe 8 iunie, statul european a intrat în a treia fază de relaxare a măsurilor anti-COVID, iar excursiile de una sau mai multe zile sunt din nou permise, după ce au fost interzise pe 20 martie. În noua fază de relaxare a restricţiilor, barurile, restaurantele și cafenelele s-au redeschis în condiţii stricte.

Abonamentul de 10 călătorii, care de regulă costă 83 de euro pentru pasagerii peste 26 de ani, va putea fi folosit de către cetățeni între 1 iulie și 1 decembrie. Belgienii pot, de asemenea, să-și ia bicicletele în tren fără niciun cost.

Bruxelles, capitala Belgiei, și alte orașe mari precum Bruges, Ghent și Antwerp sunt toate accesibile cu trenul, precum și dealurile împădurite din regiunea Ardennes.

Însă compania feroviară națională, SNCB, nu s-a declarat la fel de încântată de măsurile anunțate de guvern.

„Credem că este un lucru bun că guvernul vrea să promoveze utilizarea mijloacelor de transport în comun ca modalități sustenabile de transport”, a spus purtătorul de cuvânt al SNCB, Dimitri Temmerman, pentru CNN. „Totuși, felul în care a fost luată decizia sâmbătă, fără consultări, ridică semne de întrebare serioase. Distribuirea gratuită a abonamentelor către belgieni ridică întrebarea siguranței sanitare a călătorilor și a angajaților noștri. SNCB nu va pune în pericol această siguranță, pentru care a muncit din greu în ultimele luni.”

Chiar și după excluderea copiilor și a altor călători neeligibili, propunerea ar putea împovăra rețeaua feroviară a țării cu aproape 100 de milioane de călătorii suplimentare în 2020, notează CNN.

Belgia urmează să-și redeschidă, de pe 15 iunie, frontierele cu celelalte state ale Uniunii Europene, Regatul Unit şi cele patru ţări membre ale spaţiului Schengen care nu fac parte din blocul comunitar.

Călătoriile gratuite fac parte dintr-un pachet de măsuri care să sprijine economia națională. Alte măsuri includ o reducere a TVA, ajutor social mai mare și 300 €, deductibili din taxe, pe care angajatorii îi pot oferi angajaților pentru a fi folosiți în restaurante, la teatru, muzee sau excursii.