British Council din Bucureşti sărbătoreşte 15 ani

British Council din Bucureşti sărbătoreşte 15 ani de existenţă printr-un picnic organizat în curtea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, duminică, între orele 11.00 – 14.00.

Organizatorii promit o serie de activităţi distractive pentru copii – jocuri şi concursuri, modelare în lut, spectacole de ştiinţă şi magie, vânătoare de comori, face-painting şi mozaicuri, iar participanţii sunt aşteptaţi să vină cu propriul coş cu mâncare şi băuturi răcoritoare.

Evenimentul, programat iniţial pentru 21 iunie, a fost reprogramat pentru acest sfârşit de săptămână, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Persoanele care doresc să participe la eveniment vor achita biletul de intrare la muzeu: adulţi – 10 lei, pensionari – 5 lei, copii – 2,5 lei. Accesul copiilor va fi permis numai dacă se află în compania şi sub supravegherea unui adult pe durata întregului eveniment.