Parlament: Moţiunea de cenzură a PSD, dezbătută şi votată luni

Parlament: Moţiunea de cenzură a PSD, dezbătută şi votată luni

Parlamentul se reuneşte, luni, de la ora 14,00, în ultima zi a sesiunii extraordinare, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”. PSD a depus pe 17 august moţiunea de cenzură şi a fost citită în plenul comun de senatorul PSD Lucian Romaşcanu pe 20 august. În moţiunea de cenzură,…

Mai mult

Aglomerație la piscina din Băile Herculane. Turiștii au uitat de distanțarea socială

Aglomerație la piscina din Băile Herculane. Turiștii au uitat de distanțarea socială

Zeci de turiști au stat umăr lângă umăr pe scara care duce spre Vârful Toaca, din Ceahlău. În stațiunea Băile Herculane, toți turiștii au vrut să stea cât mai aproape de piscină. Așa că au renunțat la păstrarea distanței sociale. Aglomerație a fost și la urcarea în telescaunul din Borșa. Zeci de turiști s-au încumetat să parcurgă unul dintre cele mai frumoase trasee montane din țară, cel către Vârful Toaca de pe masivul Ceahlău. Cine…

Mai mult

Lupta lui Erdogan pentru gazele din Mediterana împarte UE în două

Lupta lui Erdogan pentru gazele din Mediterana împarte UE în două

Conflictul din ce în ce mai militarizat dintre Turcia și Grecia, generat din cauza pretențiilor Turciei de a explora zăcămintele de gaze naturale din Mediterana, este discutat la Berlin, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai UE. Uniunea este împărțită în două – Franța, Grecia și Cipru cer impunerea de sancțiuni la adresa Turciei, în timp ce Germania ia în calcul să îi ofere lui Ergodan ceva în schimbul retragerii navelor de foraj. Președintele turc, Recep…

Mai mult

Cod galben de caniculă în 35 de judeţe şi în Bucureşti, până luni

Cod galben de caniculă în 35 de judeţe şi în Bucureşti, până luni

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o avertizare Cod galben de caniculă şi disconfort termic în 35 de judeţe şi în Bucureşti, valabilă sâmbătă, duminică şi luni. Astfel, în intervalul 29, 30 şi 31 august, în zonele de câmpie şi de podiş disconfortul termic va fi accentuat şi local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor atinge 33 – 36 de grade…

Mai mult

Alte 4 regiuni din Spania, puse pe lista galbenă

Alte 4 regiuni din Spania, puse pe lista galbenă

Guvernul a inclus pe lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat alte 4 regiuni din Spania. Acestea sunt Cantabria, Castilla La Mancha, Castilla y León, La Rioja. Astfel, în total, sunt 10 regiuni din Spania pentru care există obligația de a intra în carantină pentru 14 zile la întoarcerea în România. Regiunile din Spania pentru care este instituită măsura carantinării obligatorii pentru 14 zile:  Aragon, Cataluna, Navarra, Comunidad de Madrid, Insulele Baleare, Tara Bascilor, Cantabria, Castilla La…

Mai mult

Cel mai longeviv premier al Japoniei și-a anunțat demisia

Cel mai longeviv premier al Japoniei și-a anunțat demisia

Premierul nipon Shinzo Abe și-a anunțat vineri demisia din cauza stării sale de sănătate, informează Reuters. Cel mai longeviv șef al guvernului Japoniei și-a mai dat demisia în trecut din cauza colitei ulcerative de care suferă încă din adolescență. Surse politice citate de presa locală declarau în cursul dimineții că șeful executivului urmează să renunțe la mandat. Abe a declarat, într-o conferință de presă, că starea sănătății sale s-a înrăutățit la mijlocul lunii trecute și…

Mai mult

Se redeschid restaurantele, teatrele, rămân închise cluburile și barurile

Se redeschid restaurantele, teatrele, rămân închise cluburile și barurile

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat la data de 27 august 2020 Hotărârea numărul 43 care prevede redeschiderea începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităților de cazare. Activitatea va putea fi reluată cu câteva condiții. Se redeschid, de asemenea, cinematografele și teatrele. Și în acest caz vor fi impuse condiții. CNSU a decis în schimb să mențină barurile și discotecile închise, iar…

Mai mult

Semnalul radio misterios din adâncul spațiului a fost din nou recepționat de astronomi

Semnalul radio misterios din adâncul spațiului a fost din nou recepționat de astronomi

Astronomii au recepționat din nou un semnal radio misterios, din adâncul spațiului, care se repetă la 157 de zile. Chiar dacă semanalul a fost descoperit pentru prima dată în 2012, abia în luna iunie a acestui an, astronomii au ajuns pentru prima dată la concluzia că FRB 121102 se repeta după un tipar stabilit, scrie sciencealert.com. Semnalele radio rapide, cunoscute în engleză ca Fast Radio Burst (FRB), reprezinta o parte a astronomiei care atrage tot…

Mai mult

Coronavirus în România: Record absolut -1.504 de cazuri noi

Coronavirus în România: Record absolut -1.504 de cazuri noi

Alte 1.504 de cazuri noi de coronavirus – record absolut – au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, în urma a peste 25.000 de teste efectuate, iar bilanțul infecțiilor a ajuns la 83.150, potrivit datelor transmise joi de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi s-au înregistrat 38 de noi decese, în timp ce la Terapie Intensivă sunt internați 492 de pacienți. Cel mai mare număr de cazuri de la debutul pandemiei…

Mai mult

Moțiunea de cenzură va fi dezbătută și votată luni, de la ora 14.00

Moțiunea de cenzură va fi dezbătută și votată luni, de la ora 14.00

Moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Orban va fi dezbătută și votată luni, de la ora 14.00, a stabilit conducerea Parlamentului. Birourile permanente reunite au avut joi în ședință în care au stabilit calendarul moțiunii. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunțase de miercuri că moțiunea de cenzură va fi votată luni. Moțiunea de cenzură a fost citită în Parlament în 21 august. În aceeași zi, Guvernul a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu depunerea…

Mai mult
1 317 318 319 320 321 762