BNR: Inflația va reflecta majorări de o magnitudine ”substanțială”

BNR: Inflația va reflecta majorări de o magnitudine ”substanțială”

Rata anuală a inflației va crește până în aprilie 2022, alimentată de scumpirile la energie, urmând să revină în intervalul țintit de Banca Centrală abia la mijlocul anului 2023, (cu o întârziere de trei trimestre față de prognoza anterioară), arată BNR în Raportul privind inflația, publicat joi. Pentru finalul anului curent, inflația este prognozată a fi de 7,5%, dar, după expirarea măsurilor de compensare luate de Guvern, rata anuală a inflației IPC va reflecta majorări…

Mai mult

Incendiu la un spital Covid din Ploiești

Incendiu la un spital Covid din Ploiești

Un incendiu a izbucnit joi dimineaţă în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti, unde erau internați 20 de pacienţi cu COVID-19. Doi bolnavi, bărbaţi cu vârste de 74 şi 75 de ani, au murit carbonizaţi, iar o infirmieră a suferit arsuri după ce a încercat să stingă focul. Alţi 15 pacienți au fost evacuaţi, fiind transferaţi în clădirea principală a Spitalului Judeţean, în timp ce trei au refuzat transferul. Managerul spitalului, Bogdan Nica,…

Mai mult

Altex, amendată cu 50.000 de lei pentru că vindea produse la reduceri înşelătoare de Black Friday

Altex, amendată cu 50.000 de lei pentru că vindea produse la reduceri înşelătoare de Black Friday

Compania Altex a fost amendată cu 50.000 de lei și a primit propunere de suspendare a activității de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru că oferea la vânzare produse cu reduceri înşelătoare de Black Friday. Magazinul nu aplica reducerile din preţul de referinţă, fiind descoperite pe site peste 1.000 de produse cu abateri de preţ. Reprezentanții Altex au transmis inspectorilor că ei nu pot fi corecți într-o piață în care nimeni nu e….

Mai mult

UE va aproba săptămâna aceasta primele tratamente cu anticorpi monoclonali pentru Covid-19

UE va aproba săptămâna aceasta primele tratamente cu anticorpi monoclonali pentru Covid-19

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană urmează să aprobe în zilele următoare utilizarea a doi anticorpi monoclonali pentru tratarea pacienților cu COVID-19, au declarat pentru Reuters două surse UE. Autorizările ar urma să vină în contextul în care blocul comunitar se confruntă cu o nouă creștere a infecțiilor și a spitalizărilor, în ciuda nivelului ridicat de vaccinare din multe țări. Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) va da undă verde în această săptămână tratamentului…

Mai mult

Lumea se îndreaptă către o încălzire globală de 2,4 grade Celsius până în 2100

Lumea se îndreaptă către o încălzire globală de 2,4 grade Celsius până în 2100

În ciuda angajamentelor asumate de liderii lumii la summitul climatic COP26 de la Glasgow, lumea nu se apropie încă de obiectivele sale privind limitarea creșterii temperaturii medii globale față de nivelurile preindustriale, arată o nouă analiză a Climate Action Tracker (CAT), un grup internațional de cercetare cu scopul de a monitoriza acțiunile pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Totodată, Programul ONU pentru Mediu și-a revizuit estimările climatice pentru anul 2021 și spune…

Mai mult

Legea care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă intră la dezbateri în Camera Deputaților

Legea care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă intră la dezbateri în Camera Deputaților

Comisiile de specialitate din Camera Deputaților au început dezbaterea proiectului de lege care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, a declarat pentru G4Media.ro Ionuț Moșteanu, liderul grupului de deputați USR. Prima comisie care va dezbate proiectul și va da raport este cea de Sănătate, în timp ce Comisia de Muncă a cerut celorlalte cinci comisii sesizate să aibă o ședință comună. Conducerea Camerei Deputaților respinsese marți cererea USR ca proiectul de lege care…

Mai mult

Dacian Cioloș: Din acest moment, pentru USR începe o nouă etapă. Trecem acum în opoziție

Dacian Cioloș: Din acest moment, pentru USR începe o nouă etapă. Trecem acum în opoziție

Dacian Cioloș a reacționat luni seara după ce PNL a anunțat că va negocia cu PSD formarea unui guvern. „Din acest moment, pentru USR începe o nouă etapă. Trecem acum în opoziție la vechile partide și în luptă cu orice formă de extremism. Vom fi cel mai mare partid din opoziție și singurul care îmbrățișează valori democratice, autentic liberale și europene”, a scris liderul USR pe Facebook. Dacian Cioloș: „Liderii PNL au ales, în seara…

Mai mult

Marcel Ciolacu: Suntem obligați ca această alianță PSD-PNL să funcționeze cel puțin până în 2024

Marcel Ciolacu: Suntem obligați ca această alianță PSD-PNL să funcționeze cel puțin până în 2024

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că alianța dintre PSD și PNL pentru guvernare ar trebui să dureze cel puțin până în 2024 și că premierii nu mai trebuie schimbați de câteva ori pe an. Ciolacu mai spune că este nevoie de un plan de țară, care să redea românilor încrederea în partidele politice. „Noi am luat decizia de a avea negocieri cu PNL, UDMR și minorități, asta nu înseamnă că în mod automat PSD intră…

Mai mult

Prețul lemnului de foc s-a dublat față de anul trecut din cauza creșterii tarifelor la energie și gaze

Prețul lemnului de foc s-a dublat față de anul trecut din cauza creșterii tarifelor la energie și gaze

Prețul lemnului de foc s-a dublat față de anul trecut, principalele cauze fiind creșterea prețurilor la energie și gaze, precum și blocajele din administrația silvică. Dacă anul trecut un metru cub de lemn de foc putea fi cumpărat cu 250 de lei, anul acesta costă cel puțin 500 de lei. „La munte anul trecut era undeva 250, maximum 300 de lei pe metru cub, acum este în jur de 500 de lei pe metru cub….

Mai mult

Poluare masivă în Bucureşti în noaptea de vineri spre sâmbătă

Poluare masivă în Bucureşti în noaptea de vineri spre sâmbătă

Indicatorii au fost chiar şi de 10 ori mai mari decât limita maximă admisă la pulberile în suspensie mai mici de 2,5 microni în noaptea de vineri, 5 noiembrie, spre sâmbătă, 6 noiembrie 2021, a declarat pentru G4media.ro Oana Neneciu, coordonatorul reţelei de măsurare a calităţii aerului din Bucureşti AERLIVE. „Vineri seară am înregistrat valori pentru pulberile în suspensie cu diametru mai mic de 2,5 microni, valori de 10 ori limita maximă admisă pentru protejarea…

Mai mult
1 2 3 4 5 6 451