Cea mai veche orchestă radio din Europa – pe scena Sălii Radio

Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig, cea mai veche orchestră radio din Europa, va evolua pe scena Sălii Radio pe 27 şi 28 septembrie, de la ora 19.00.

În anul 2013, orchestra, sub bagheta lui Kristjan Järvi, directorul de onoare al RadiRo, care o va conduce şi la Bucureşti,  a primit premiul European Culture Award. Concertul nr. 4 în sol minor pentru pian şi orchestră de Rachmaninov în interpretarea pianistului rus Denis Kozhukhin face parte din programul primei seri. Al doilea concert cuprinde lucrări de Strauss, Ceaikovski și celebra Rhapsody in Blue de Gershwin care îl va avea ca solist pe pianistul Stefano Bollani.