- Explozie la Rafinăria Petromidia, vineri dimineață. A fost activat planul roșu.
- Britanicii nemulțumiți de Sistemul lor Național de Sănătate
- Cromozomi umani funcționali creați în laborator
- Vanâtorul de minciuni cu Grigore Cartianu - invitat analistul economic Bogdan Glăvan
- Alin Nica: Cine va fi sprijinit de PSD va pierde alegerile în Timiș
Cifra dezastrului din agricultură: 1,12 milioane de hectare distruse de secetă
Peste 28.000 de cereri de sprijin pentru culturile afectate de secetă au fost declarate eligibile la plată. 27.304 fermieri au primit deja despăgubiri în valoare de peste 833 de milioane de lei, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Potrivit sursei citate, au fost verificate cererile de sprijin depuse de fermieri în perioada 3 – 15 septembrie 2020 pentru Schema de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică.
În urma verificărilor efectuate au fost declarate eligibile 28.081 de cereri de plată, pentru o suprafaţă calamitată totală de 1.120.540,40 hectare, precizează APIA.
Datele centralizate de APIA arată că, în data de 22 septembrie, s-a efectuat plata pentru un număr de 17.951 de fermieri cu suma de 498.526.688 lei, iar în data de 23 septembrie 2020, pentru un număr de 9.353 de fermieri, cu suma de 334.739.193 lei.
Agenţia precizează că va continua în ritm accelerat, toţi fermierii declaraţi eligibili urmând a fi plătiţi în zilele următoare şi asigură pe această cale „că acordă o importanţă deosebită finalizării cu celeritate a plăţilor, tot personalul fiind mobilizat atât la nivelul centrelor judeţene, cât şi la nivelul aparatului central”.