Cine este autorul atacului de la Londra. Poliția i-a făcut publică identitatea

Bărbatul care a fost împușcat mortal de poliție, la Londra, după ce a înjunghiat două persoane, fusese eliberat din închisoare în ianuarie. Ispășise numai jumătate dintr-o pedeapsă cu trei ani și patru luni de detenție, primită pentru infracțiuni de natură teroristă, relatează BBC News.

Poliția i-a făcut publică identitatea. Se numește Sudesh Amman, are 20 de ani, era din Harrow, nord-vestul Londrei, și ieșise din închisoare în urmă cu o săptămână. 

Fusese condamnat pentru propagandă teroristă în 2018, după ce postase pe rețele sociale imagini ale activităților grupării teroriste Stat Islamic și făcuse apologia acestei organizații. Avea 17 ani în momentul comiterii ultimei infracțiuni.

Potrivit Sky News, există relatări potrivit cărora și-ar fi încurajat iubita să-și decapiteze propriii părinți.

Individul era sub monitorizarea poliției chiar în momentul atacului, iar autoritățile cred că incidentul are legătură cu terorismul islamic. Bărbatul avea prins de corp un fals mecanism prin care voia să dea impresia că este un kamikaze. Mai precis, avea legate de piept niște cutii metalice. 

A apucat să rănească cu o macetă două persoane, un bărbat de 40 de ani și o femeie de 50 de ani, înainte ca poliția să intervină și să-l lichideze prin împușcare. A fost urmărit de un polițist îmbrăcat în civil.

Una dintre persoanele înjunghiate, despre care inițial s-a spus că e în stare critică, are o evoluție bună, iar o a treia victimă – o tânără de 20 de ani – ar fi fost rănită de cioburile unei vitrine care s-a spart în momentul în care a tras poliția.

Bărbatul ar fi intrat într-un magazin de pe o stradă comercială din sudul Londrei, Streatham, și acolo a început atacul. Apoi a ieșit din magazin și a înjunghiat o femeie care mergea pe stradă împingând un căruț cu un copil. Femeia mai avea cu ea încă doi copii mici, care au început să plângă și să țipe speriați.

Martorii au relatat că au auzit ulterior trei focuri de armă și au văzut un bărbat culcat la pământ în fața unei farmacii, în timp ce poliția se apropia și striga la persoanele aflate în apropiere să se dea la o parte. 

Premierul Boris Johnson a anunțat că guvernul va face „schimbări fundamentale” în ceea ce-i privește pe indivizii condamnați pentru terorism.