Cinema și teatru outdoor, yoga și trasee montane – începe Gărâna Jazz Festival

Pe lângă cele 18 trupe care vor urca pe scena de la Poiana Lupului si din Biserica Catolică Văliug, vizitatorii se vor putea bucura, pe parcursul festivalului, de trasee montane, cinema sub cerul liber, spectacole de teatru, clase de Yoga, târguri și multe alte activități incluse în program.

De joi până sâmbătă, după terminarea concertelor, Poiana Lupului devine cinema și gazda unui program special de scurtmetraje oferite de Institutul Francez. O serie de comedii, drame tragi-comice și animații scurte vor aduce la viață povești din prezent și personaje din cele mai diverse. Tot în zona de cinema, gărânezii vor viziona în premieră scurtmetrajul fotografului român Andrei Becheru, “Nature laughs as Time Slips”, inspirat de albumul cu același nume al muzicianului american Tor Lundval.

Trupa de teatru AUĂLEU, cunoscută pentru reprezentațiile ”mobile” din orașe, sate și chiar de peste ocean, va fi prezentă în fiecare seară la festival cu momente de spectacol aducătoare de inspirație, întrebări și răspunsuri. Scriitorii timișoreni Nicolae Strâmbeanu, Brândușa Armanca, Daniel Vighi și Viorel Marineasa îți vor lansa cele mai noi apariții editoriale în cadrul festivalului, iar spectatorii pasionați de jazz românesc pot participa la lansarea celor mai noi albume semnate de muzicienii Marius Preda și Mircea Tiberian.

De sâmbătă până duminică, Poiana Lupului de lângă Gărâna va găzdui a doua ediție a Târgului Național al Colecționarilor de Discuri, un eveniment menit să aducă la un loc pasionații de viniluri și muzică bună. Natura sălbatică din Semenic e spațiul perfect pentru meditație și relaxare, așa că diminețile de festival vor începe cu clase de Yoga ținute de ”Mișcarea de Piatră”, începând de la ora 09.00, în satul Văliug, stațiunea Crivaia, pe pontonul Hotelului Aquaris.

Gărâna Jazz Festival are loc între 6 și 9 iulie în Munții Semenic, județul Caraș-Severin, cu un line-up ce cuprinde 18 trupe: Tonbruket (Suedia), David Torn – Sun of Goldfinger (USA), Wolfgang Muthspiel Quintet (Austria), Sebastian Spanache Trio (România), Raul Kusak (România), Melt Trio (Germania), Hà Nôi (Vietnam, Franța), Vasil Hadžimanov Band (Serbia), Thy Veils (România), Mircea Tiberian & Marta Hristea – Magellan (România), Bill Frisell Trio w/Tony Scherr & Kenny Wollesen (USA), Omar Sosa Quarteto Afrocubano, Håkon Kornstad Quartet (Norvegia), Marius Preda Quartet (România, Italy, Kingdom of the Netherlands, Arcuș Trio (România), Enrico Rava – Tomasz Stańko Quintet (Italia, Polania), John Scofield Überjam Band (USA) și Bobo Stenson Trio (Suedia)

Programul complet Gărâna Jazz Festival precum și informații despre transport, locație și cazare sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro