Concert extraordinar cu ocazia împlinirii a 91 de ani de la naşterea Maestrului Marin Constantin

Sâmbătă, 27 februarie 2016, începând cu ora 16:00, Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti găzduieşte Concertul extraordinar “Marin Constantin 91”, susţinut de Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”.

Sub bagheta Annei Ungureanu, discipol și continuator al maestrului Marin Constantin, Corul Madrigal va oferi publicului un program special, ce include atât celebrele creații ale fondatorului, cât și piese care au făcut istorie în repertoriul ultimelor cinci decenii. Evenimentul este prezentat de Sorina Goia, acompaniamentul la pian fiind asigurat de Verona Maier.

"Pentru Corul nostru, este cel mai emoţionant concert de pe parcursul întregii stagiuni. Este momentul în care foarte mulţi madrigalişti se reunesc şi sărbătoresc cum nu se poate mai frumos ziua celui care le-a creat un scop în viaţă, în profesie. Madrigalul românesc este marca marelui muzician Marin Constantin, motiv pentru care nu ne dorim să treacă vreun an fără a sărbători ziua de 27 februarie, Ziua Madrigalului.", a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”.

Marin Constantin, dirijor și compozitor de notorietate mondială, s-a născut pe 27 februarie 1925, în comuna Urleta, jud. Prahova. A pus bazele Corului Madrigal în 1963, fiind un specialist în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională şi contemporană românească. A absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală şi Dirijat Coral a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (1944-1949) şi Facultatea de Pedagogie, Psihologie şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1945-1949), sub îndrumarea profesorilor G. G. Antonescu, Mircea Florian, Dimitrie Gusti, Mihail Ralea și Tudor Vianu. În perioada studiilor, a fost şi învăţător (1944-1948) la Fundaţia Culturală "Regele Mihai I". În 1956 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, iar între anii 1966-1969 a fost directorul general al Operei Române. A fondat Corul Universității din București (1948), Capela Corală “Gheorghe Cucu” (1958) și Corul Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin" (1963). În perioada 1976-1994, a condus cursuri internaţionale de dirijat şi interpretare corală în Italia, Elveţia, Columbia, Mexic, Ecuador, Luxemburg, Venezuela, SUA, susţinând şi concerte alături de coruri reprezentative din aceste ţări.

Biletele sunt disponibile în reţeaua bilete.ro.