Concursul „Mihail Jora” a intrat în ultima săptămână de înscrieri

Cea de-a XXVI-a ediţie a Concursului Naţional de Critică şi Interpretare Muzicală „Mihail Jora” a intrat în ultima săptămână de înscrieri.

Ediţia de anul acesta a Concursului Mihail Jora se va desfăşura între 9 şi 16 mai şi este deschisă tinerilor români cu vârste între 16 şi 27 de ani la secţiunile Canto (operă şi lied), Pian, Violoncel şi Critică muzicală. Începând cu ediţia viitoare, în Concurs vor intra şi muzicieni din Republica Moldova şi noi secţiuni vor fi adăugate. Începând cu ediţia de anul acesta, Societatea Muzicală a preluat project-managementul şi finanţarea Concursului Naţional Mihail Jora, pe care l-a făcut să devină  o adevărată instituţie culturală.

De-a lungul timpului, numeroşi muzicieni români cunoscuţi au avut Concursul Jora ca început al carierei. Ajuns la ediţia a XXVI-a, Concursul Naţional Mihail Jora a devenit cel mai longeviv şi mai important pe scena competiţiilor naţionale. Fondatorul său l-a organizat şi l-a condus fără întrerupere până în acest an, când a predat preşedinţia Conf. univ. dr. Dragoş Calin, Profesorul Constantinescu devenind Preşedintele de Onoare al Concursului.

Conf. Dr. Dragos Calin este pianist şi critic de artă muzicală, titularul de curs pentru disciplinele Arte integrate şi Estetică muzicală, predă Didactica educaţiei muzicale, Muzicologie, Citire de partituri şi Practică pedagogică la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti.

Pentru prima dată, corporaţii multinaţionale, firme şi fundaţii private s-au asociat acestui proiect, devenit o adevărată instituţie culturală. Premiile consistente li se datorează, dar, în egală măsură, şi numeroase alte lucruri care nu se văd, ce au putut să fie făcute bine cu banii lor.

Însă, mai ales, partenerilor şi sponsorilor li se datorează Concertul de Gală de la Ateneul Român, în 16 mai, la care vor fi anunţaţi public şi câştigătorii şi vor fi înmânate premiile. Vor participa numeroase personalităţi şi se aşteaptă să devină o referinţă despre ceea ce pot face oamenii din cultură şi cei din muzică atunci când lucrează împreună într-un proiect bine construit şi administrat.