Coronavirus în România: 641 cazuri noi în ultimele 24 de ore

O nouă creștere a numărului de cazuri de coronavirus. Alte 641 de noi îmbolnăviri au fost raportate miercuri în România, bilanțul ajungând la 34.226, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică. În ultimele 24 de ore, au fost făcute 18.440 de teste. De asemenea, în ultima zi au fost raportate 21 de decese din cauza COVID-19.

Până astăzi, 15 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 34.226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
 
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 641 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.155 au fost externate, dintre care 22.049 de pacienți vindecați și 2.106 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Totodată, până în prezent, 727 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.