Coronavirus în România: Bilanțul cazurilor a ajuns la 17.036. Au fost raportate 165 de noi îmbolnăviri

Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus în România a ajuns luni la 17.036, după înregistrarea a 165 de noi cazuri. Bilanțul deceselor se ridică la 1.107.

Până astăzi, 18 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.036 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus) Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.930 au fost declarate vindecate și externate.


Totodată, până acum au decedat 1.107 persoane diagnosticate cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 165 de noi cazuri de îmbolnăvire.
 
La ATI, în acest moment, sunt internați 193 de pacienți.
 
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.351 de persoane. Alte 17.797 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
 
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 313.621 teste.
 
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 393 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.079 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
 
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.920 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 30 în Franța, 484 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 103 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 34 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.