Coronavirus: recomandări pentru persoanele de peste 60 de ani

Coronavirusul poate infecta pe oricine, dar principalii expuși sunt persoanele cu vârste de peste 60 de ani, care sunt mai susceptibili să se îmbolnăvească grav din cauza acestui virus.

Unele sfaturi sunt aplicabile pentru fiecare generație, dar există precauții specifice pe care ar trebui să le urmeze persoanele în vârstă pentru a-și proteja sănătatea.
Iată recomandările obținute de CNN de la specialiștii din Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor.

Precizăm că recomandările pentru Covid-19 se pot schimba pe măsură ce oficialii obțin mai multe informații.

Experții în boli infecțioase definesc „adulții în vârstă” ca fiind orice persoană cu vârsta de peste 60 de ani – persoanele din această grupă de vârstă ar trebui să fie precaute.
Este posibil să contractați virusul de la o persoană mai tânără, însă este mai periculos pentru adulții mai în vârstă, deoarece sistemul imunitar slăbește odată cu vârsta, a spus dr. Samir Sinha, director al Geriatriei pentru sistemul de sănătate Sinai și al rețelei de sănătate universitară din Toronto.

Persoanele cu vârsta peste 80 de ani ar trebui să manifeste și mai multă precauție. Un raport publicat în jurnalul medical JAMA care a examinat peste 72.000 de pacienți chinezi cu coronavirus a descoperit că rata totală a mortalității a fost de 2,3%. Dar la adulții de peste 80 de ani, rata mortalității a crescut la 15%.

Dacă trăiești într-o comunitate în care există un focar, ai și un risc mai mare de infecție. Urmați sfaturile de mai jos.

Ce precauții ar trebui să urmați
Anulați toate programările neesențiale la medic, a spus dr. Carla Perissinotto, profesor asociat în Divizia de Geriatrie a Departamentului de Medicină al Universității din California-San Francisco.
Fie că este vorba de un control standard, o programare pentru verificarea de rutină, dacă poate aștepta, atunci ar trebui să amânați.

Dacă aveți o programare importantă, luați în considerare să o efectuați într-un apel video sau de pe smartphone. 
Spuneți-i unui prieten, unei persoane dragi, unui coleg sau unui vecin dacă ești preocupat de boală. Numiți unul dintre aceștia ca un contact de urgență pe care îl puteți apela cu îngrijorări sau cereri de ajutor.
În caz contrar, faceți ceea ce ați face în timpul gripei: Spălați-vă frecvent mâinile, în mod corect. Folosiți produse de igienizare pentru mâini atunci când apa și săpunul nu sunt disponibile, deși este de preferat să vă spălați pe mâini.

Ce provizii ar trebui să-ți faci?

Specialiștii americani recomandă să aveți produse alimentare (produse congelate), de curațenie și de toaletă (pastă de dinți, detergent etc.) suficiente pentru „o perioadă prelungită”. De asemenea, dacă urmezi un tratament pentru care ai nevoie de rețetă, încearcă sa îl obții pentru 3 luni.

Activitățile de zi cu zi și călătoriile

Evită spațiile publice aglomerate sau clădirile slab ventilate, unde riscul transmiterii virusului sunt mai ridicate;
Nu trebuie să te izolezi complet, ci doar să fii vigilent în legătură cu locurile în care mergi;
Încearcă să faci mișcare și să mănânci sănătos, așa cum ar trebui să faci în orice altă perioadă;
Chiar dacă ești în autoizolare, păstrează legatura cu familia și cu prietenii. Studiile arată ca izolarea socială în cazul vârstnicilor atrage dupa sine depresia, cu „riscuri uriașe de mortalitate”;
Poți participa în continuare la întâlnirile grupurilor din care faci parte, atât timp cât niciunul dintre membri nu este bolnav;
-Evită călatoriile cu avionul care nu sunt esențiale și amână eventualele planuri.