Coronavirus: Rusia a dezvoltat „primul” vaccin

Vladimir Putin susține că Rusia a dezvoltat „primul” vaccin împotriva noului coronavirus, scrie AFP. Anunțul a fost făcut în cadrul unei videoconferințe cu membrii guvernului, transmisă în direct de televiziunile rusești.

De notat că numeroși cercetători străini și-au exprimat recent preocuparea în ceea ce privește rapiditatea creării unui astfel de vaccin iar Organizația Mondială a Sănătății a făcut apel la respectarea „liniilor directoare și a directivelor clare” în dezvoltarea acestor produse.

„În această dimineață, pentru prima dată în lume, un vaccin împotriva noului coronavirus a fost înregistrat”, a spus el.

„Știu că este destul de eficient, că oferă o imunitate durabilă”, a adăugat președintele rus. Ministerul Sănătății a precizat că vaccinul va permite „formarea unei imunități” care ar putea dura „doi ani”.

Vladimir Putin a afirmat că una dintre fiicele sale și-a făcut acest vaccin.
 
„Ea a participat la experiment”, a spus Putin, adăugând că a făcut puțină febră „și asta a fost tot”.

Vaccinul va fi pus în circulație în 1 ianuarie 2021, potrivit registrului național al medicamentelor realizat de Ministerul Sănătății.

Rusia a afirmat în ultimele săptămâni că a asigurat producția viitoare a câtorva mii de doze de vaccin împotriva coronavirusului și a „mai multor milioane” de la începutul anului viitor.

OMS a reacționat pledând pentru respectarea protocoalelor și a reglementărilor în vigoare în dezvoltarea și producerea vaccinurilor.

Rusia, ca și numeroase alte țări, lucrează de luni de zile la mai multe proiecte de vaccin împotriva Covid-19. Vaccinul realizat de centrul Gamaleia a fost dezvoltat în colaborare cu ministerul Apărării