Cristian Mandeal dirijează Royal Philharmonic Orchestra la Londra

Pe 10 octombrie 2018, Cristian Mandeal revine la Londra, la pupitrul Royal Philharmonic Orchestra cu un concert festiv dedicat centenarului încheierii Primului război mondial ce va cuprinde lucrări extrem diverse compuse în ultimul secol şi nu numai, precum Şostakovici – Uvertura festivă, Ceaikovski – Marş slav pentru acordeon şi orchestră, Scriabin – Concertul pentru pian şi orchestră, Walton – Spitfire Prelude and Fugue, Vaughan Willliams – The Lark Ascending, Rachmaninov – Vocalise, Ceaikovski – Aria lui Lenski din Evgheni Oneghin, Gorecki – Simfonia nr. 3 pentru soprană şi orchestră (partea lentă), George Lloyd – Symphony nr. 4 – Arctic (finalul), Parry – Jerusalem.

Sub bagheta lui Cristian Mandeal vor evolua ca solişti în acest concert Ian Fountain (pian, Marea Britanie), Srdjan Vukasinovic (acordeon, Serbia),Friederike Krum (mezzo-soprană, Germania), Telman Guzhevsky (tenor, Israel).

Relaţia profesională a lui Cristian Mandeal cu Marea Britanie are o istorie semnificativă, marcată de faptul că în 2002 a semnat premiera britanică a operei Oedipe de Enescu la Festivalul de la Edinburgh cu BBC Scottish Symphony Orchestra.

Cristian Mandeal declara de curând : Revin cu mare plăcere de fiecare dată la oricare orchestră din Marea Britanie. Multiplele colaborări avute în decursul a celor peste 20 de ani de când frecventez acest spațiu cultural m-au încredințat pe deplin de înaltul lor profesionalism dublat de o deschidere și un spirit pozitiv neobișnuit în relația cu dirijorul. La fel ca și cu Orchestra Hallé din Manchester, concertele mele cu Orchestra Filarmonicii Regale (RPO) s-au definit mereu a fi autentice momente de grație.“.

Un alt concert excepţional susţinut de dirijorul Cristian Mandeal chiar la pupitrul Royal Philharmonic Orchestra a avut loc în deschiderea stagiunii 2014-2015, cu un program Beethoven, Brahms, Franck, solistă fiind violinista Tianwa Yang. Concertul lui Cristian Mandeal de la Cadogan Hall cu Royal Philharmonic Orchestra din 2014 a fost considerat de revista Classical and Opera unul dintre cele două cel mai bune evenimente simfonice ale anului, alături de concertul dirijat de Charles Dutoit cu aceeaşi orchestră la Royal Festival Hall. Criticul britanic Colin Anderson afirma atunci : „Cristian Mandeal (a cărui revenire la Londra ar fi trebuit să se petreacă mai demult) împreună cu o Orchestră Filarmonică Regală foarte sensibilă a conferit simfoniei lui Franck o interpretare splendidă.” Revista Gramophone consideră discul cu Simfonia a IX-a de Bruckner cu Orchestra Hallé Manchester dirijată de Cristian Mandeal la începutul anilor 2000 drept cea mai bună versiune a acestei lucrări făcută vreodată de o orchestră britanică.

În ultima perioadă, Cristian Mandeal a mai dirijat la Londra Royal Philharmonic Orchestra în noiembrie 2017, într-un concert de gală susţinut cu sprijinul ICR Londra, şi dedicat unei triple celebrări: Ziua Naţională a României, 100 de ani de la naşterea lui Dinu Lipatti şi începutul Anului Centenarului Marii Uniri, pe scenă urcând şi pianista Alexandra Dăriescu, una dintre cele mai cunoscute muziciene române pe plan mondial, cu un program Enescu, Grieg, Dinu Lipatti şi Ceaikovski.