Criticul de teatru Ion Cazaban a murit la vârsta de 83 de ani

UNITER transmite în comunicat că îşi exprimă profundul regret faţă de dispariţia lui Ion (Jean) Cazaban, critic de teatru, istoric, profesor universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti şi cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istoria Artei „G.Oprescu – Academia Română.

Trupul neînsufleţit al criticului de teatru, care a decedat luni, va fi depus, joi, între orele 18.00 şi 19.30, la capela Cimitirului Bellu Ortodox. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, la ora 12.00, la Cimitirul Bellu Ortodox din Bucureşti.

Născut pe 19 octombrie 1935, Ion Cazaban a scris numeroase studii dedicate istoriei regiei, scenografiei şi avangardei teatrale româneşti, publicate în revistele Institutului de Istoria Artei, din 1969 până în prezent. A publicat câteva sute de articole – cronici de teatru şi film, recenzii – în reviste precum Teatrul, Contemporanul, România liteară, SCIAt.m.c, PRHt.m.c, Rampa, Scena, Okean, Contrapunct, Semnal teatral, Caiete critice, Teatrul Azi.

De asemenea, a publicat volumele: „Caragiale şi interpreţii săi” (Editura Meridiane, 1985), „Scena românească şi expresionismul” (Editura Noesis, 2001), „Dan Jitianu şi bucuria comunicării” (Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”, 2008), „Dan Nemţeanu şi viziunea sa scenografică” (Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”, 2011), „Scena românească şi expresionismul” (Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”, 2012), „Scenografia românească în secolul XX – Decorul” (Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”, 2017).

A participat la realizarea volumelor colective: „Tratat de Istoria Teatrului în România” (vol II şi III) (Editura Academiei, Bucureşti, 1971, 1973), „Teatrul românesc contemporan 1944-1974” (Editura Meridiane, 1975, premiul Academiei Române), precum şi volumele dedicate regizorilor Radu Penciulescu, Ion Cojar, Crin Teodorescu şi scenografului Paul Bortnovski, realizate la UNATC, în perioada 1999 – 2006, şi antologia „Texte teatrale suprarealiste” (Editura Unitext, 2005).

În anul 2011, a primit premiul UNITER pentru întreaga activitate.