Cum au persoanele vaccinate acces în restaurante și la evenimente culturale și sportive, în Israel și în alte state

Premierul Florin Cîțu respinge deocamdată ideea că certificatul de vaccinare să poată fi folosit pentru a călători în România sau pentru a merge la restaurant și evenimente culturale și sportive. Cum se întâmplă însă concret la alții, care au trecut deja la folosirea aplicațiilor ce pot demonstra oricui dacă ești vaccinat sau nu?

Se vorbește foarte mult în ultima perioadă și în România despre posibilitatea redeschiderii restaurantelor (fără restricții privind numărul persoanelor etc), barurilor sau reluarea evenimentelor sportive și culturale pentru persoanele vaccinate.

Subiectul este cât se poate de actual în condițiile în care scenariul se aplică deja pe scară largă în Israel sau se testează în țări din Uniunea Europeană, precum Germania sau Danemarca.

Oficial, Florin Cîțu a spus ieri că „în România nu se va aplica certificatul verde” deși, în aceeași conferință de presă, a mai menționat și că un program pilot în acest sens va fi discutat după 1 iunie, dată la care, potrivit premierului, țara noastră ar trebui să revină „la normalitate”.

Declarația lui Cîțu a creat un pic de confuzie, în condițiile în care Uniunea Europeană lucrează la ceea ce se numește certificatul verde digital, care ar trebui să faciliteze deplasarea cetățenilor în spațiul comunitar în perioada pandemiei COVID-19, și a cerut și implicarea fiecărui stat membru, deci inclusiv România.

Alte surse spun că ministerul Economiei și cel al Sănătății de la noi au format deja un grup de lucru pentru a vedea cum se poate folosi certificatul verde european, care ar urma să intre în vigoare la mijlocul lunii mai, și pe plan intern.

Întrebarea este cum se poate face tehnic și legal astfel încât persoanele vaccinate (sau testate negativ de Covid) să poată participa la adunări mari de persoane, precum evenimente culturale sau sportive, sau să meargă la restaurant.

În mod evident, orice inițiativă din domeniul digital reprezintă o provocare pentru România. În acest sens, declarațiile reținute ale premierului Cîțu sunt de înțeles: în țara dosarului cu șină poate părea complicat/imposibil să pui instituțiile publice să scrie informația în cod QR, de exemplu, sau să convingi oamenii să-și descarce aplicații cu date medicale, pe care să le poată accesa cineva interesat, în condiții de siguranță.

Dar dacă dăm la o parte și componenta politică (foarte mulți acuză certificatul verde de discriminare între persoane vaccinate și persoane nevaccinate), din punct de vedere tehnic lucrurile nu ar trebui să fie prea complicate.

Dacă întrebi oameni din lumea digitală, aceștia pufnesc în râs. Lucrurile sunt foarte simple. Numai să vrei să le faci.

Până aflăm mai multe de la autoritățile din România (deocamdată nu știm nici măcar în ce stadiu este crearea acelui soft cerut de Comisia Europeană autorităților din România pentru verificarea codurilor QR), hai să vedem cum funcționează la alții și cum se poate face ceva și în România.