Curtea Supremă a Marii Britanii a decis că suspendarea Parlamentului de la Londra este ilegală

Curtea Supremă a Marii Britanii a anunţat marţi că decizia premierului Boris Johnson de prorogare a Parlamentului de la Londra este ilegală, o hotărâre ce reprezintă o înfrângere pentru liderul britanic şi oferă mai multe şanse parlamentarilor de a obstrucţiona planurile premierului privind Brexit.

Lady Hale, preşedintele Curţii Supreme a Regatului Unit, a declarat că instanţa a decis în unanimitate că suspendarea Parlamentului a fost o acţiune „nelegală, nulă şi fără niciun efect”.

Aşadar, potrivit judecătorilor, din punct de vedere legal, Parlamentul nu a fost suspendat, iar preşedintele Camerei Comunelor va decide ce se va întâmpla mai departe.

Hale a mai afirmat că prorogarea a avut un impact „extrem” asupra Parlamentului şi democraţiei britanice.