Datoria externă a României crește alarmant

Datoria externă totală a României a crescut cu 532 de milioane de euro în primele două luni, la 135,14 miliarde de euro, de la 134,61 miliarde euro, la 31 decembrie 2021, arată datele publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR).

”În perioada ianuarie – februarie 2022, datoria externă totală a crescut cu 532 milioane euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 97,341 miliarde euro la 28 februarie 2022 (72% din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,2% faţă de 31 decembrie 2021; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2022 nivelul de 37,808 miliarde euro (28% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1% faţă de 31 decembrie 2021”, arată datele BNR.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 926 milioane euro (comparativ cu 844 milioane euro în perioada ianuarie – februarie 2021), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 1,182 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 256 milioane euro.

În perioada ianuarie – februarie 2022 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,252 miliarde euro, comparativ cu 1,442 miliarde euro în perioada ianuarie – februarie 2021. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,192 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 131 milioane euro, balanţa veniturilor primare şi-a redus excedentul cu 10 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un deficit mai mic cu 261 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19,6% în perioada ianuarie – februarie 2022, comparativ cu 16,4% în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 28 februarie 2022 a fost de 4,6 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 28 februarie 2022 a fost de 85,1%, comparativ cu 81,9% la 31 decembrie 2021.