Despre Lipatti cu Mark Ainley

În pregătirea Centenarului Dinu Lipatti 2017, în perioada 6-14 octombrie 2016, în cadrul proiectului “Lipatti – Restituiri” se va afla pentru prima oară în România canadianul Mark Ainley, unul dintre cei mai pasionaţi cercetători ai lui Dinu Lipatti. Prin demersurile sale personale a reuşit redescoperirea unor înregistrări pierdute ale marelui nostru pianist şi dublarea, în acest fel, a numărului de minute disponibile, oferite ulterior marelui public de prestigioase case de discuri, precum EMI.

Mark Ainley va susţine trei conferinţe, în Bucureşti, la Universitatea Naţională de Muzică şi 14 octombrie, ora 17.00 – la Colegiul Noua Europă, precum şi la Cluj Napoca pe 10 octombrie, ora 16.00, la Academia de Muzică “Gheorghe Dima”). Intrarea publicului este liberă.

Tot pe 14 octombrie, la Colegiul Noua Europă, în prezenţa unor personalităţi şi a presei va fi lansat noul site dinulipatti.org – o monografie online ce va răspunde tuturor întrebărilor virtuale legate de opera interpretului şi compozitorului Dinu Lipatti şi de viaţa acestuia, prin reunirea exhaustivă a informațiilor care ar putea interesa atât specialiștii, cât şi marele public.

Acest site va reprezenta o premieră prin simpla lui existență și, prin tematica acoperitoare, s-ar constitui într-un instrument necesar și la îndemâna oricui pentru cunoașterea amănunțită a celebrului artist. Totodată site-ul va însemna baza de pornire pentru cercetări ulterioare care ar trebui să acopere lipsuri încă serioase în ceea ce privește informația legată de Dinu Lipatti, un nume exponențial pentru cultura română. 

[URISP id=4012]