Directorul Metrorex și-a dat demisia după ce a fost ratat termenul de 30 iunie pentru deschiderea Magistralei 5

Metrorex are un nou director general interimar după ce Consiliul de Administrație al companiei a luat act de demisia Marianei Miclăuș. Noul director al Metrorex este Gabriel Mocanu, fost director al Direcției Infrastructură și Sisteme Informatice. Într-un comunicat al MT, ministrul Lucian Bode pune demisia lui Miclăuș în seama ratării termenului de 30 iunie pentru darea în folosință a Magistralei 5 de metrou din Drumul Taberei.

„Consiliul de Administrație al Metrorex, întrunit în ședință, astăzi 02.07.2020, a luat act de demisia doamnei Mariana Miclăuș și a numit un nou director general interimar, în persoana domnului Gabriel Mocanu. Domnul Gabriel Mocanu îndeplinea, până la momentul numirii, funcția de director al Direcției Infrastructură și Sisteme Informatice, cu o experiență de peste 25 de ani în cadrul Metrorex”, anunță Ministerul Transporturilor.

„Așa cum am spus, de la începutul mandatului de ministru, un proiect extrem de important și o prioritate de infrastructură este Magistrala de metrou M5 Râul Doamnei – Eroilor. Încă de la numirea doamnei Miclăuș în funcția de director general interimar i-am spus că semnătura pusă pe un document care nu poate fi validat în teren înseamnă semnătura pusă pe actul de demisie. După nenumăratele discuții tehnice cu toți factorii implicați, de la beneficiar, antreprenor, subcontractori sau furnizori, am atras atenția asupra termenului de finalizare și darea în circulație cu călători, iar cei care vor greși trebuie să plătească”, declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode