Dirijorul Charles Dutoit a revenit pe scenă după ce a fost acuzat de agresiuni sexuale

Dirijorul elveţian Charles Dutoit a revenit pe scenă duminică, la Filarmonica din Paris, Franţa, pentru prima dată după ce a fost acuzat de agresiuni sexuale, arată Associated Press.

Cunoscutul dirijor elveţian a fost acuzat de zece femei de agresiune sexuală şi hărţuire.

Publicul l-a ovaţionat în mod repetat pe muzicianul în vârstă de 82 de ani, care a negat orice infracţiune şi nu a fost pus sub acuzare.

Reclamantele au susţinut că le-a fost teamă să se adreseze poliţiei în momentul infracţiunii, ca nu cumva să le fie afectate carierele. Faptele ar fi avut loc între 1985 şi 2010, iar acuzaţiile au fost făcute prin intermediul Associated Press, în 2017 şi 2018, când cele mai multe cazuri erau prea vechi pentru o acţiune în justiţie.

Cei mai mulţi spectatori ai Filarmonicii din Paris s-au arătat nedumeriţi privind acuzaţiile. Printre cei care s-au declarat şocaţi de apariţia dirijorului duminică se numără soprana Anne-Sophie Schmidt, care a declarat, în 2018, că muzicianul a împins-o într-un perete, a pipăit-o şi a sărutat-o cu forţa în 1995, în timp ce lucrau la Paris.

Soprana a deplâns „mesajul catastrofal” transmis de întoarcerea dirijorului victimelor acestuia şi a cerut să fie luate în seamă acuzaţiile formulate de femei din trei ţări.

Dutoit a dirijat într-un concert de Hector Berlioz de trei ore, fără pauză, apariţia sa fiind o soluţie de ultim moment, după ce l-a înlocuit pe dirijorul programat iniţial să conducă evenimentul, dar care s-a îmbolnăvit.

Orchestra a votat dacă sprijină sau nu revenirea lui Dutoit, iar rezultatul votului a fost negativ, spune una dintre interpretele care au urcat duminică pe scenă. Până la urmă, decizia finală a fost luată de conducerea orchestrei, care a afirmat că Dutoit era singurul dirijor disponibil care avea experienţa necesară.

Dutoit este considerat specialist în interpretarea operei lui Berlioz. Muzicianul a câştigat un premiu Grammy şi a condus câteva dintre cele mai cunoscute orchestre din lume. Între timp, Dutoit s-a angajat în Rusia şi va prelua postul de dirijor invitat al Orchestrei Filarmonice din Sankt Petersburg.