DNA: Sorin Mîndruțescu a pretins și primit mită de 869.413 euro

Directorul general Oracle România, Sorin Mîndruţescu este acuzat de opt fapte de luare de mită în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013, au comunicat procurorii DNA. Potrivit anchetatorilor, banii au fost primiți fie în conturile personale ale lui Mîndruţescu, fie în conturi ale unor societăți controlate de acesta.

În acest dosar procurorii DNA au făcut ieri mai multe percheziţii şi în urma audierii lui Sorin Mîndruţescu, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta, pentru luare de mită în formă continuată (8 acte materiale).

De asemenea, a fost fixată o cauțiune în valoare de 500.000 euro (echivalent în lei) care va fi depusă la o unitate bancară și consemnată pe numele său la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție sau prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective.

Termenul de depunere a cauțiunii a fost fixat pentru data de 9 august 2019.

Probele pe care le au procurorii DNA faţă de Sorin Mîndruţescu

„În calitatea menționată anterior, inculpatul Mîndruțescu Sorin Mihai a pretins și ulterior a primit suma totală de 869.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanții unor firme din domeniul IT (parteneri acreditați ai companiei multinaționale), pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să pună la dispoziția acestora oferte de preț avantajoase privind produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, astfel ca respectivele societăți să poată să se înscrie și să participe la anumite licitații publice organizate de diverse instituții de stat sau cu capital de stat – Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ”TRANSELECTRICA” SA, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).

Ofertele de preț priveau produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, în special licențele IT necesare instituțiilor publice.

Licitațiile organizate de companiile de stat aveau ca obiect achiziția de echipamente de tehnică de calcul, componente, accesorii, produse și aplicații software și servicii conexe necesare implementării unor proiecte de servicii on-line, ori a unor proiecte de dezvoltarea, extinderea și adaptarea sistemelor informatice; de asemenea, licitațiile aveau ca obiect suplimentarea ori reînnoirea de produse software ori servicii de suport tehnic și mentenanță.

Suma totală de 869.413 euro a fost pretinsă și primită de inculpat, cu titlu de mită, în opt situații, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013.

Banii au fost primiți fie în conturi personale ale inculpatului, fie în conturi ale unor societăți controlate de inculpat.