Ediție specială FNT: Margareta Paslaru de vorbă cu Paula Niculiță

Paula-Niculita

Marți, 24 octombrie, de la ora 12:00, doamna Margareta Paslaru o are invitată în studioul Radio Clasic pe tânăra actriță Paula Niculiță – una din cei 27 de tineri actori invitați în laboratorul de creație Cehov|Kordonsky, organizat de Festivalul Național de Teatru și Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava”.

Paula Niculiță este absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, București, Facultatea de Teatru, secția Actorie, clasa prof.univ. Gelu Colceag, iar din 2001 este angajată a Teatrului Odeon.

Dintre premiile obținute amintim: Premiul pentru tânără interpretă la Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Brașov pentru rolul Desiree din spectacolul GENOCID SAU FICATUL MEU E FĂRĂ ROST (2002)
și Mențiune pentru interpretare la Festivalul Național de Comedie, Galați, 2002 pentru rolul Margareta din GAIȚELE de Al. Kirițescu.