Electric Castle, Untold și Neversea amână edițiile pentru anul viitor

Electric Castle a decis să anuleze a opta ediție de la Bonțida. Organizatorii încearcă să reconfirme pentru anul viitor artiștii și trupele invitate în 2020 iar biletele vor fi valabile pentru acces anul viitor.

Reprezentanții Electric Castle au declarat că nu au primit de la autorități, până acum, răspunsuri referitoare la detalii specifice, de planificare sau în legătură cu situația festivalului.

De asemenea, există și prea multă incertitudine cu privire la măsurile de siguranță și sănătate care ar trebui implemente, la care se adaugă restricțiile de călătorie pentru perioada următoare.

„Sănătatea și siguranța voastră au fost întotdeauna prioritatea noastră absolută și, din păcate, în acest moment, nu există un scenariu ideal în care festivalul să se desfășoare în deplină siguranță. Având în vedere toate aceste aspecte, am decis să alegem calea cea mai sigură și să amânăm Electric Castle, ediția a 8-a, pentru 14 – 18 iulie 2021”, au precizat reprezentanții festivalului.

De altfel și festivalul Jazz in the Park, programat pentru vara acestui an în județul Cluj, a fost amânat pentru anul viitor, din cauza epidemiei.

Organizatorii Untold si Neversea le comunică celor care și-au cumpărat bilete și abonamente că au posibilitatea de a le transforma în abonamente și bilete ANYTIME, care garantează accesul la una dintre următoarele trei ediții, la alegere.

„Considerăm necesar să ne asumăm noi o decizie finală, care să ofere claritate tuturor celor care așteptau festivalurile din această vară. Cu inima frântă, dar cu certitudinea că luăm cea mai bună decizie pentru sănătatea și siguranța tuturor românilor, luăm decizia de a amâna Untold și Neversea din acest an, pentru anul 2021”, au subliniat organizatorii celor două festivaluri.

Decizia a fost luată în contextul incertitudinii care planează asupra industriei de evenimente, a continuării condițiilor stricte prin care oamenii pot lucra împreună, dar și a faptului că Ministerul Culturii a trimis în Parlament un proiect de lege care interzice organizarea evenimentelor cu peste 1000 de persoane până pe 31 august 2020.

Asupra industriei de evenimente planează incertitudinea, iar, potrivit organizatorilor, evenimentele cu peste 1000 de oameni pot fi amânate până în august.