Europa se pregătește de un nou val migrator: zeci de mii de afgani vor să fugă din calea talibanilor

Reinstaurarea regimului taliban în Afganistan după plecarea intempestivă a trupelor americane face ca zeci de mii de afgani să fugă din calea violențelor pe care le cunosc din deceniile trecute. Europa devine prima țintă pentru viitorii migranți afgani, așa cum s-a întâmplat și în cazul alto conflicte din regiune. Lideri UE sunt speriați de valul de oameni ce ar putea veni din țara cu o populație de 38 de milioane, în timp ce Albania și Kosovo sunt gata să primească refugiați.

Niels Annen, un diplomat german de top, a declarat că e doar o chestiune de timp până când va crește numărul de afgani care cer azil, potrivit Deutsche Welle. ”Ar fi naiv să credem că avansul talibanilor și violențele din Afganistan nu vor avea consecințe. Vom simți efectele și în Germania, chiar dacă nu imediat”, a spus Niels Annen, ministru de stat în Ministerul german al Afacerilor Externe.

Ministrul austriac al Afacerilor Externe, Alexander Schallenberg, a avertizat și el că instabilitatea din Afganistan se va resmți curând în Europa: “Conflictul și instabilitatea din regiune se vor resimți mai devreme sau mai târziu în Europa și Austria”, a declarat el, potrivit agenției publice APA.

Și Stefan Ianev, premierul interimar al Bulgariei – țară aflată pe unele rute migratoare, consideră că este posibil ca presiunea generată de creşterea numărului de migranţi să devină gravă: „Este necesar să se monitorizeze situaţia şi, mai ales, ceea ce se întâmplă în Afganistan. Situaţia se agravează în această ţară, din punctul de vedere al securităţii, şi poate provoca un val de migraţie foarte grav. Nu putem prevedea în ce direcţie va fi acesta, dar, la un moment dat, se va resimţi şi la frontierele europene”, a adăugat Ianev.

Între timp, liderii instituțiilor comunitare – Comisia Europeană, Consiliul European și Parlamentul European – sunt tăcuți și nu au dat nici un semn legat de criza din Afganistan. UE nu are propria sa voce în politica externă și, potrivit Politico, se pregătește de o nouă criză a migrației. Noile reguli adoptate în ultimii ani împotriva migrației vor avea o eficiență scăzută dacă numărul migranților din Afganistan va fi crescut, arată o analiză Politico.