EUROPAfest 2015

It’s all about live quality music !

14 – 23 mai, București & Sibiu

Caracterizat prin autenticitate, diversitate și ținută, EUROPAfest face parte din elita festivalurilor europene, contribuind cu fiecare ediție la promovarea unei imagini pozitive a României în întreaga lume.
Singurul festival din Europa care reunește 4 genuri muzicale – jazz | blues | pop | clasic revine în 2015 cu concerte de excepție. Sub sloganul It’s all about live quality music!, EUROPAfest prezintă în perioada 14 – 23 mai, peste 300 de artiști din 45 de țări – Europa, dar și invitați speciali din SUA, Australia, China sau Japonia.

Din 2005 EUROPAfest se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Casei Regale din România.

În fiecare an festivalul aduce ceva nou. În 2015, pentru prima dată în istoria sa, EUROPAfest își va deschide porțile cu un dublu Opening Concert – București | Sibiu. Astfel, pe 14 mai, publicul din două orașe culturale reprezentative va asista, începând cu ora 19:00, la un concert de excepție. Dacă pe scena Teatrului Excelsior se vor auzi acorduri de blues și jazz, cu Turn On / Finlanda și Hot Club de Bucharest / România, având-o ca solistă pe Raluca Stoica, pe scena Sălii Thalia din Sibiu va avea loc un concert simfonic cu laureata EUROPAfest, Momoka Masuda din Japonia alături de orchestra Filarmonicii din Sibiu.

Următoarele zile aduc o agendă plină – concerte, concursuri internaționale, recitaluri, jam sessions, sesiuni de autografe, workshopuri, pentru ca totul să culmineze cu Concertul de Gală din 23 mai. Evenimentele EUROPAfest se desfășoară în locații diferite din București și Sibiu, pentru a da posibilitatea manifestărilor paralele: Teatrul Excelsior, Teatrul Odeon, Sala Auditorium – Institutul Cervantes, Institutul Italian, Sala Arcub, Sala Thalia, Sala Rossini, Sala Enescu, Sala Berlioz, Ibis Caffe L’Estaminet și Athenee Palace Hilton.

Directorul festivalului, Luigi Gageos, declară “Fiind muzician, am creat EUROPAfest cu pasiune și credință în reușită. Timp de 22 de ani am oferit publicului un festival care se remarcă prin profesionalism, muzică de calitate și eleganță. EUROPAfest reușește an de an să aducă un aer de prospețime în peisajul evenimentelor din România, păstrandu-și totodată nota de rafinament”.

Festivalul este o gură de aer proaspăt în contextul destul de plat pe care îl oferă piaţa de evenimente culturale din Bucureşti, unde publicul primeşte de obicei doar ceea ce se vinde. Punând accentul pe calitate şi mai puţin pe comercial, jmEvents, organizatorul festivalului, încurajează apropierea tinerilor de muzica bună oferind intrarea liberă studenţilor, în limita locurilor disponibile.
Cele 10 zile de EUROPAfest sunt pline de evenimente atractive, încât e greu să bifezi doar unul singur! De aceea, organizatorii te așteaptă să li te alături pentru a sărbători muzica bună.
Detalii despre concerte și bilete se găsesc pe site-ul www.jmEvents.ro.