FESTIVALUL AMINTIRI DIN COPILĂRIE

În weekendul 10-12 iunie Teatrul Ion Creangă vă invită la joacă la Festivalul Amintiri din Copilărie.

Timp de 3 zile, cu ocazia celei de-a treia ediții a Festivalului, Teatrul Ion Creangă activează Parcul Kiseleff, care se va transforma într-un loc de joacă pregătit cu atenție, presărat cu praf de creat, păstrat și reîmprospătat amintiri. Cu această ocazie, cei mai mici locuitori ai orașului, părinții și bunicii sunt invitați să se bucure în familie și să exploreze surprizele pregătite.

Zeci de locuri secrete și instalații haioase, proiectate de echipa de arhitecți Prototip Studio, spectacole de animație stradală – „Struții” și „Girafele” – susținute de artiștii de la Teatrul Pavana (Olanda) și numeroase demonstrații vor anima aleile și spațiile verzi. Tot pe spațiul verde se vor desfășura și atelierele de teatru, muzică, dans și mișcare, grupate în zonele Umbrarul cu povești și Mini-Ateliere, în timp ce atelierele de creație și arte plastice vor avea loc la Masa cu Ateliere, pe cea mai colorată alee din Parcul Kiseleff. Totodată, Umbrarul cu povești prilejuiește întâlnirea celor mici cu un program de lecturi și ateliere, care au la bază aventurile simpaticului Elefănțel Elmer.

La scenă distracția este asigurată de artiștii Teatrului Ion Creangă, care vor susține spectacolele „Clowns” și „Spaima zmeilor” – într-o formulă inedită, de concert, dar și de invitați speciali: Trupa La Frustica (Italia), care va prezenta coregrafiile sale muzicale neconvenționale, Bucharest Winds, Corul de Copii al Operei Naționale București și Muzica Reprezentativă a Armatei.

Iar duminică, 12 iunie, de la ora 11.00, personajele preferate ale celor mici coboară de pe scenă pentru o plimbare cât o sărbătoare pe Șoseaua Kiseleff, în Parada Teatrelor pentru Copii.

Alături de eroii și eroinele din spectacolele Teatrului Ion Creangă vor defila personaje de la Teatrul Pavana, Opera Comică pentru Copii, acrobați de la Circ & Variete Globus, Trupa Frustica, dar și studiouri pentru copii (Casa de Balet și Victoria Dance Studio), asociații (A.C.T.O.R – Asociația Culturală pentru Teatru și Origami din România și Asociația Institutul de Artă EuroAsiatic) și grupuri corale (Meloritm și Grupul folcloric „Mlădițe Ilfovene”).

Alaiul va fi deschis de invitații speciali de la Ministerul Apărării Naționale și Poliția Română, iar după încheierea Paradei, între orele 12.00 – 14.00, publicul este invitat să participe la concertele, atelierele și demonstrațiile susținute de artiștii care defilează.

Participarea la activitățile din cadrul Festivalului Amintiri din Copilărie este gratuită.

Mai multe informații despre Festival sunt disponibile pe website-ul www.amintirifest.ro și Facebook.com/TeatrulIonCreanga. Persoana de contact este Anca Scurtu – Coordonator PR Teatrul Ion Creangă, e-mail anca.scurtu@teatrulioncreanga.ro, nr. tel. 0723.513.338.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

PROGRAM

Vineri, 10 iunie

Umbrarul cu povești
11.00 – 12.00, Atelier de muzică, coord. George Turliu
12.00 – 13.00, Atelier de muzică, coord. George Turliu
16.00 – 17.00, Lectură de povești și atelier cu Vera Linguraru
17.00 – 18.00, Atelier de muzică, coord. George Turliu
19.00 – 20.00, Atelier de muzică, coord. George Turliu    

Masa cu ateliere
11.00 – 13.00, Atelier de gravură, pictură și modelaj în lut, Teatrul Ion Creangă
16.00 – 17.30, Atelier de animație cu plastilină, coord. Ana-Maria Cucută
16.00 – 18.00, Atelier de gravură, pictură și modelaj în lut, Teatrul Ion Creangă
19.00 – 20.00, Atelier de gravură, pictură și modelaj în lut, Teatrul Ion Creangă

Alei
16.00 – 16.45, „Struții” – spectacol de animație, Teatrul Pavana, Olanda
17.00 – 17.45, „Girafele” – spectacol de animație, Teatrul Pavana, Olanda
19.00 – 19.50, „Struții” & „Girafele” – spectacole de animație, Teatrul Pavana, Olanda
20.00 – 20.20, Concert – La Frustica, Italia

Scenă
18.00 – 19.00, „Clowns” – spectacol de teatru-circ, Teatrul Ion Creangă
19.00 – 20.00, Atelier de teatru și pantomimă, coord. Silviu Oltean
20.20 – 20.50, Concert – La Frustica, Italia

Sâmbătă, 11 iunie

Alei
10.00 – 10.45, „Girafele” – spectacol de animație, Teatrul Pavana, Olanda
12.00 – 12.45, „Struții” – spectacol de animație, Teatrul Pavana, Olanda
16.00 – 16.45, „Girafele” & „Struții” – spectacole de animație, Teatrul Pavana, Olanda
17.00 – 17.50, Concert – La Frustica, Italia
20.00 – 20.20, Concert – La Frustica, Italia

Umbrarul cu povești
10.00 – 11.00, Șezătoare cu fluiere și povești, coord. Beatrice și Florin Iordan
12.00 – 13.00, Lectură de povești și atelier cu Vera Linguraru
16.00 – 17.00, Atelier pentru copii „Călătorie în Egipt”, FasTracKids
17.00 – 18.00, Atelier de muzică, coord. George Turliu

Masa cu ateliere
10.00 – 11.00, Atelier de gravură, pictură și modelaj în lut, Teatrul Ion Creangă
12.00 – 13.00, Atelier de gravură, pictură și modelaj în lut, Teatrul Ion Creangă
16.00 – 17.30, Atelier de animație cu plastilină, coord. Ana-Maria Cucută
16.00 – 18.00, Atelier de gravură, pictură și modelaj în lut, Teatrul Ion Creangă  
16.00 – 18.00, Atelier de creație: mini-păpuși din burete, coord. Cornelia Pavlovici și Radu Dinulescu
16.00 – 18.00, Atelier de povești ilustrate și teatru, coord. Alexandra Mâzgăreanu
19.00 – 20.00, Atelier de gravură, pictură și modelaj în lut, Teatrul Ion Creangă

Scenă
11.00 – 12.00, Concert – Povestea simfonică „Petrică și Lupul”, Bucharest Winds
15.00 – 16.00, Clubul Micului Actor, coord. Cornelia Pavlovici, Teatrul Ion Creangă
18.00 – 19.00, Concert – Corul de Copii al Operei Naționale București
19.00 – 19.30, Concert Rareș Varniote
19.30 – 20.00, Atelier de dans, Trouble Crew
20.20 – 20.50, Concert – La Fanfara, Italia

Mini-ateliere
17.00 – 18.00, Atelier pentru copii „Sus pe cer” (1-3 ani), FasTracKids
18.00 – 19.00, Atelier Yoga Family (4+), coord. Mihaela Jipa, Bliss Yoga

Duminică, 12 iunie

Șoseaua Kiseleff
11.00 – 11.45, Parada Teatrelor pentru Copii

Scenă
12.00 – 14.00, Concerte și demonstrații susținute de artiștii invitați în Paradă
18.00 – 19.00, Concert „Spaima zmeilor”, Teatrul Ion Creangă
19.00 – 19.30, Concert Rareș Varniote
19.30 – 20.00, Atelier de dans, Trouble Crew
20.20 – 20.50, Concert – La Frustica, Italia

Umbrarul cu povești
12.00 – 12.30, Demonstrație Circ & Variete Globus
14.00 – 15.30, Atelier – Poveștile lui Creangă, coord. Vera Linguraru
16.00 – 17.00, Lectură de povești și atelier cu Alexandrina Halic

Masa cu ateliere
12.00 – 14.00, Atelier de origami, A.C.T.O.R
12.00 – 14.00, Atelier de făcut paste, A.C.T.O.R
14.00 – 16.00, Atelier de povești ilustrate și teatru, coord. Alexandra Mâzgăreanu
14.00 – 18.00, Atelier de gravură, pictură și modelaj în lut, Teatrul Ion Creangă
16.00 – 17.30, Atelier de animație cu plastilină, coord. Ana-Maria Cucută
16.00 – 18.00, Atelier de creație: mini-păpuși din burete, coord. Cornelia Pavlovici și Radu Dinulescu
19.00 – 20.00, Atelier de gravură, pictură și modelaj în lut, Teatrul Ion Creangă

Mini-ateliere
12.00 – 14.00, Demonstrație și atelier de mimă
17.00 – 18.00, Atelier pentru copii „Sus pe cer” (1-3 ani), FasTracKids
18.00 – 19.00, Atelier Family Yoga (1-3 ani), coord. Mihaela Jipa, Bliss Yoga

Alei
16.00 – 16.45, „Struții” – spectacol de animație, Teatrul Pavana, Olanda
17.00 – 17.45, „Girafele” – spectacol de animație, Teatrul Pavana, Olanda
20.00 – 20.20, Concert – La Frustica, Italia

  Print