Festivalul de Dramaturgie Rodica Popescu-Bitănescu

În perioada 1-5 noiembrie, la Creart – Sala Teatrelli, Teatrul de Comedie și Primăria Municipiului București organizează Festivalul de Dramaturgie Rodica Popescu-Bitănescu. În cadrul evenimentului vor fi prezentate cele mai cunoscute și apreciate spectacole scrise și regizate de Rodica Popescu-Bitănescu. ("Cinci femei de tranziție", "Încă-i bine", "Viață de cimitir", "Triunghiul femeilor" și "Interesul poartă fesul".)

"Ce mare bucurie pentru mine, ce realizare profesională ca Festivalul de Dramaturgie să-mi poarte numele: Festivalul de Dramaturgie Rodica Popescu-Bitănescu. (…) Secretul succesului pieselor mele? Sunt simple și adevărate, relațiile personajelor sunt ca un nod gordian pe care spectatorii sunt invitați să-l desfacă și nu le va fi greu pentru că în piesele mele vorbesc despre ei, despre iubire, gelozie, trădare, credință, onoare, demnitate", a declarat Rodica Popescu-Bitănescu