Festivalul GELLU NAUM, ediția I

În perioada 5-6 august 2016, Muzeul Național al Literaturii Române din București, împreună cu Fundația „Gellu Naum” și în parteneriat cu Green Hours jazz-café, organizează prima ediție a Festivalului Gellu Naum.

Festivalul Gellu Naum din acest an se va desfășura pe parcursul a două zile, la București și Comana, și va reuni multe dintre cele mai importante nume de poeți români contemporani, apropiați într-un fel sau altul de Gellu Naum și de scrierile sale.

Organizatorii vă invită la o Seară de jazz și poezie, vineri 5 august, Green Hours jazz-café (Calea Victoriei 120), începând cu ora 19:00, și la o serie de Lecturi de poezie, sâmbătă 6 august, la Pensiunea Bujoru din Comana, începând cu ora 14:00. Prin cele două întâlniri ne propunem realizarea unui dialog între spații și timpuri de creație diferite și, totodată, suprapuse, cu scopul valorificării patrimoniului literaturii române și a culturii scrise recente. Pe lângă lecturile din poeziile recente semnate de ei, poeții invitați vor încerca să răspundă cât mai personal la întrebarea „Cum am ajuns eu la Gellu Naum?”, restituind memorii, amintiri, crochiuri, idei, toate legate de marele poet suprarealist Gellu Naum.

Gazdele celor două evenimente vor fi Simona Popescu și Sebastian Reichmann.

Participanți: Constantin Abăluță, Radu Andriescu, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean, Marius Chivu, Dan Mircea Cipariu, Dan Coman, Denisa Comănescu, Tudor Crețu, Domnica Drumea, Teodor Dună, Dinu Flămând, Sorin Gherguț, Florin Iaru, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Vasile Leac, Mitoş Micleuşanu, Vasile Mihalache, Petrișor Militaru, Gabriel Nedelea, Marius Oprea, Simona Popescu, Nicolae Prelipceanu, Alina Purcaru, Sebastian Reichmann, Merlich Saia, Angelica Stan, Dan Stanciu, Elena Vlădăreanu, Nina Zivancevic (SUA/Serbia), Subcapitol și Home.

Invitat special: Mircea Tiberian