Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii”

Cel mai important eveniment cultural estival din Valea Prahovei dă startul celei de a XVII-a ediții !

Ca în fiecare vară din anul 2000 și până în prezent, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii”propune turiștilor și locuitorilor aflați la Sinaia un afiș an după an mai complex. Ediţia a XVlI-a a festivalului, ce se va desfășura între 27 iulie și 23 august 2016 la Sinaia, are în program numeroase concerte și recitaluri, majoritatea găzduite de superba sală a Casino-ului, cele mai importante reluându-se şi în capitală sau în turnee internaţionale.

Avându-l ca inițiator și director artistic pe violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii”atrage la Sinaia nu mai puțin de patru  orchestre, compuse din tineri și foarte tineri muzicieni. Una dintre acestea este o orchestră invitată  – Orchestra de Tineret a Portugaliei dirijată de Pedro Carneiro – care va concerta pe 2 august la Sinaia.

Celelalte trei orchestre sunt compuse din elita tinerelor generații de muzicieni din România, reprezentând adevărate selecționate naționale pe trei categorii de vârstă diferite. Concertele vor avea loc după încheierea stagiilor de pregătire aferente fiecărei orchestre, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” fiind evenimentul cultural în cadrul căruia Marin Cazacu a creat fenomenul orchestrelor de tineret din România.