Filarmonica de Stat „Transilvania”, la Viena și Cluj, în concert extraordinar de Ziua Națională a României

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Institutul Cultural Român de la Viena împreună cu Ambasada României la Viena,  organizează în Sala Mare a Musikverein, în data de 30 noiembrie de la ora 19.30, un concert extraordinar susţinut de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania“ alături de pianista Alexandra Dariescu, sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea. Repertoriul cuprinde compoziţii de Dinu Lipatti, Edvard Grieg şi George Enescu. Evenimentul aduce în prim-plan lucrarea enesciană Pastorale-Fantaisie, prezentată la Musikverein în primă audiţie austriacă.

Institutul Cultural Român de la Viena deschide cu acest eveniment seria manifestărilor culturale dedicate de Centenarului Marii Uniri.

Această prezență pe impozanta scenă vieneză este una de excepție. După al Doilea Război Mondial, Sala Mare a Musikverein a găzduit un singur concert al unei orchestre din România: Filarmonica Bucureşti şi solistul Ion Voicu au interpretat în 1961 Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major op. 9 de George Enescu, dirijată de George Georgescu. În 1941 Dinu Lipatti a susținut  alte două concerte  în Sala de aur a Musikverein.

Absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“, unde a studiat cu Petre Sbârcea, Gabriel Bebeşelea a urmat ulterior cursurile de masterat ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cu Horia Andreescu, în prezent fiind doctorand al aceleiaşi instituţii, sub conducerea lui Dan Dediu. De asemenea, a urmat şi cursurile de masterat ale Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, sub îndrumarea profesorului Mark Stringer. Un punct de cotitură în evoluţia sa a fost marcat de bursa oferită, în 2011, de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, care i-a permis o rezidenţă la Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam. Aici a avut ocazia să asiste la repetiţiile şi concertele susţinute de cei mai mari dirijori ai lumii muzicale, ca Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Christoph von Dohnányi, Philippe Herreweghe, David Zinman şi Eliahu Inbal. În 2015, Gabriel Bebeșelea a studiat cu doi dintre cei mai apreciați dirijori ai lumii: Bernard Haitink la Lucerne Festival at Easter și Kurt Masur la Aurora Classical Festival. Colaborări în viitorul apropiat includ concerte cu Konzerthausorchester Berlin, SWR Symphony Orchestra Stuttgart, Filarmonica Națională a Rusiei, Orchestra Academică de Stat a Rusiei „Evgheni Svetlanov“, Ulter Orchestra, Filarmonica din Zagreb, Opera Națională a Ucrainei, Filarmonica Macedoniei, Würth Philharmoniker, Orchestra Națională Radio din Bucureşti, Filarmonica „George Enescu“ și debuturi la Konzerthaus Berlin și Müpa Budapest cu ansamblul său de muzică veche, Musica Ricercata. Recentele sale producții de operă includ Mireasa Țarului de Rimski-Kosakov la Perm Opera House și Il viaggio a Reims la Rossini Opera Festival din Pesaro. În luna decembrie a acestui an, Gabriel Bebeşelea va înregistra, împreună cu Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, un compact disc cu lucrări de George Enescu.

De la Royal Albert Hall în Londra, la Concertgebouw în Amsterdam până la Carnegie Hall în New York, tânăra pianistă Alexandra Dariescu este elogiată de International Piano Magazine, BBC Music Magazine sau revista Forbes şi celebrată de public şi critici peste tot în lume, având în discografie trei CD-uri înregistrate solo şi două cu Royal Philharmonic Orchestra din Londra, respectiv cu Royal Liverpool Philharmonic Orchestra. În anul 2013, Alexandra Dariescu devine prima pianistă română care concertează la Royal Albert Hall, alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra. Cea mai tânăra muziciană distinsă cu Medalia Custodele Coroanei, Alexandra este ,,Ambasador Special al României“, deţinând paşaport diplomatic şi concertând în întreagă Europa, America de Sud, America de Nord, Africa de Sud şi Asia. Dedicată proiectelor de educaţie şi caritate, Alexandra Dariescu a ajutat la strângerea de fonduri de peste £500,000 pentru programul Tinere Talente în România, Goodwill Children’s Homes, Ataxia, Hospices of Hope în Marea Britanie şi Children of the Andes în Columbia. Alexandra este membră a Consiliului Fundaţiei Adept, organizând în colaborare cu ICR Londra prima ediţie a Festivalului Transilvania la Londra în prezenţa ASR Prinţul Charles. Alexandra Dariescu s-a născut la Iaşi şi a început studiul pianului la vârsta de 7 ani cu Mihaela Constantin şi Cornelia Apostol. La vârstă de 17 ani s-a mutat în Marea Britanie unde a studiat cu Faye Mercer la Pocklington School, Mark Ray, Nelson Goerner, Alexander Melnikov şi Dina Parakhina la Conservatorul Regal din Manchester, Ronan O’Hora şi Imogen Cooper la Guildhall School of Music în Londra, cu Sir Andras Schiff în Elveţia şi SUA, cu Dimitri Bashkirov şi Menahem Pressler în Elveţia şi Phillippe Cassard în Franţa. Este Artist Onorific al Conservatorului Regal din Manchester şi preşedinta Fundaţiei Music în Lyddington în Marea Britanie.

Concertul dedicat Zilei Naţionale a României va fi susținut și la Cluj în 26 noiembrie 2017, ora 19:00, în Sala Colegiului Academic, marcând debutul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918. Filarmonica de Stat „Transilvania” își exprimă astfel respectul și recunoștința națiunii române pentru Generația care a înfăptuit Marea Unire și a încadrat România într-un proces european de dezvoltare și modernizare, după Primul Război Mondial.