„Frumoasa din pădurea adormită”- online, pe site-ul Operei din București

Opera Națională București închide, săptămâna aceasta, stagiunea ”Seri de operă online”, desfășurată pe perioada pandemiei, cu o ultimă serie de trei spectacole transmise pe site-ul și pe pagina de Facebook ale instituției.

În această seară, de la ora 18:30, puteți urmări spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită” de Piotr Ilici Ceaikovski. Înregistrarea a fost realizată în data de 13 mai 2018, când ca soliști au evoluat Mihaela Soare, Robert Enache, Lorena Negrea și Vlad Toader. A dirijat Ciprian Teodorașcu, iar regia și coregrafia au fost semnate de Vasily Medvedev și Stanislav Fečo.